Selectați pagina

Episcopia Romano-Catolică de Timișoara: PROGRAMUL CELEBRĂRILOR LITURGICE CU OCAZIA SĂPTĂMÂNII MARI ŞI A SOLEMNITĂŢII ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

Episcopia Romano-Catolică de Timișoara: PROGRAMUL CELEBRĂRILOR LITURGICE CU OCAZIA SĂPTĂMÂNII MARI ŞI A SOLEMNITĂŢII ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS
Publicitate

Duminică, 5 aprilie 2020 Biserica sărbătoreşte DUMINICA FLORIILOR. Cu această zi începe SĂPTĂMÂNA MARE, săptămâna Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos. În aceste zile serviciile religioase se vor celebra după un program special, conform timpului liturgic și respectând noile măsuri de urgență ale autorităților pentru a stopa răspândirea coronavirusului (fără participarea fizică a credincioșilor):

În DUMINICA FLORIILOR (5 aprilie 2020), Sf. Liturghie pontificală va fi celebrată începând cu ora 10.00 în capela Ordinariatului Episcopal. Această Liturghie va fi celebrată în trei limbi de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara.

În zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Mare, Sfintele Liturghii se vor celebra după programul obişnuit, începând cu ora 7.15.

JOI, 9 aprilie 2020, JOIA MARE, la ora 10.00 Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra Liturghia Crismei, în cadrul căreia se vor sfinţi Uleiurile folosite la administrarea sacramentelor: Uleiul Catehumenilor – la botez, Uleiul Bolnavilor – la maslu, Sfânta Crizmă – la botez, mir şi preoţie. Deoarece în acest an la această celebrare nu pot participa, preoţii Diecezei vor reînnoi promisiunile făcute la hirotonirea sacerdotală de acasă, participând online la Sf. Liturghie. Uleiurile sfințite se vor păstra la Ordinariatul Episcopal până când va fi posibil ca preoții să le ducă cu ei în parohii. Sf. Liturghie va fi oficiată în trei limbi.

Tot în JOIA MARE, la ora 18.00 va fi celebrată Liturghia în amintirea CINEI CELEI DE TAINĂ. În cadrul acestei Sf. Liturghii se sărbătoreşte întemeierea sacramentelor Euharistiei şi Preoţiei. În acest an nu va avea loc spălarea picioarelor a doisprezece bărbaţi. Sfânta Liturghie va fi celebrată în trei limbi de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara.

VINERI, 10 aprilie 2020, VINEREA MARE
Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan va oficia în trei limbi Celebrarea Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos începând cu ora 15.00 în capela Ordinariatului Episcopal.

SÂMBĂTĂ, 11 aprilie 2020, SÂMBĂTA MARE. Celebrarea VIGILIEI PASCALE (ÎNVIEREA) va începe la ora 20.30, fără ritualul Sfinţiirii Focului, iar în cadrul Sf. Liturghii nu va avea loc nici sfințirea apei. Sf. Liturghie va începe cu aprinderea Lumânării Pascale. Celebrant va fi Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara.

DUMINICĂ, 12 aprilie 2020, SOLEMNITATEA ÎNVIERII DOMNULUI, SFINTELE PAŞTI. Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra începând cu ora 11.00 Sf. Liturghie în limbile română, maghiară și germană.

LUNI, 13 aprilie 2020, LUNIA SFINTELOR PAŞTI
Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra începând cu ora 11.00 Sf. Liturghie în limbile română, maghiară și germană.

Sf. Liturghii și celebrările din capela Ordinariatului Episcopal vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara: https://www.facebook.com/Episcopia-Romano-Catolică-TimișoaraBistum-TemeswarTemesvári-Egyházmegye-1786562278280073

Vă dorim tuturor binecuvântare, har și lumină în suflete și în case de la Cristos, cel pentru noi Înviat din morţi!

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...