EXCLUSIV – Ramona Marinchi: Măsura sigilării biroului este ilegală, consider că sunt încă secretar! Ce spune primarul Victor Malac
EXCLUSIV – Ramona Marinchi: Măsura sigilării biroului este ilegală, consider că sunt încă secretar! Ce spune primarul Victor Malac
Posted by arpad on 24th April 2019
| 467 views

DumbravitaTV.ro a obținut în exclusivitate punctul de vedere a Ramonei Diana Marinchi, recent destituită din funcția de secretar al Primăriei Comunei Dumbrăvița de către Prefectura Timiș: “Am contestat raportul final la Instituția Prefectului – Comisia de Disciplină. Am formulat două acțiuni în instanță la Tribunalul Timiș, una prin care am solicitat suspendarea raportului final, care are termen în data de 9 Mai 2019 și cealaltă acțiune prin care am solicitat anularea raportului, pentru care încă nu s-a stabilit termen. Consider că măsura sigilării biroului este total ilegală, i-am comunicat acest lucru și domnului primar când a venit cu poliția. O să fac o solicitare în scris, să mi se comunice dispoziția de destituire din funcție semnată, ștampliată și înregistrată. Din acel moment – când mi se va comunică oficial – eu nu mai sunt secretar. Până atunci, eu consider că sunt încă secretarul în funcție!”

Articolul inițial despre ațiunea Prefecturii Timiș la Primăria Dumbrăvița: Dumbrăvița a rămas fără secretar, inițial a refuzat să-și înregistreze destituirea! Avem comunicatul oficial din partea Prefecturii Timiș

Primarul Comunei Dumbrăvița, Victor Malac ne-a oferit următoarea declarație referitor la acest subiect: “Un raport final al prefecturii nu se poate anula decât în instanță. A fost corpul de control al prefecturii, care a venit să verifice activitatea domnișoarei secretare. S-au constatat neregulile și s-a dispus la deblocarea activității în instituția publică. Noi n-am făcut altceva decât am emis o dispoziție pentru constituirea unei comisii de preluare a registrului și a ștampliei, pe care domnișoara secretară a refuzat să le dea. Trebuie să menționez că registrul și ștampila sunt al ordonatorului de credit, nu al secretarului. În consecință am sigilat biroul pentru a demara procedurile, achiziționarea unui registru și a altor ștampile, ca să putem funționa mai departe. Ea este destituită prin decizia care s-a emis și are dreptul să o conteste în instanță. Instanța v-a hotărî dacă s-a procedat sau nu legal, până atunci este destituită.”

Comments

comments