S-a semnat contractul pentru extinderea drumului de legătură dintre Timişoara şi autostrada A1
S-a semnat contractul pentru extinderea drumului de legătură dintre Timişoara şi autostrada A1
Posted by admin on 23rd July 2019
| 223 views

Extinderea la patru benzi a legăturii dintre Timişoara şi nodul rutier de pe A1, de la Giarmata, poate începe, după ce ieri, la Palatul Administrativ, a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia extinderii la patru benzi a DJ 691. Construcţia va începe în primăvara anului viitor, după etapa de proiectare, care durează opt luni.

Începând de luni, societatea Tehnocer poate incepe lucrul pe drumul judeţean care leagă Timişoara de autostrada A1, de la Giarmata. Societatea care a câştigat contractul de extindere la patru benzi a drumului care traversează comuna Dumbrăviţa a semnat contractul cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş.

„Pot să spun, Doamne Ajută că am semnat astăzi, în martie am semnat contractul pentru finanţare, de abia acum ajungem să semnăm cel pentru proiectare şi execuţie. Sunt opt luni etapa de proiectare, suma alocată fiind de 960.000 şi 33 de luni pentru execuţia efectivă, suma alocată fiind de 49 milioane”, a declarat Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş.

Lucrarea se va face în două etape, prima pentru bucata între centura de ocolire a Timişoarei, respectiv cea de la ieşirea din Timişoara şi centura de ocolire.

Lotul 1 este cel dintre centură şi autostradă, constructorul poate intra imediat în şantier, acolo nu sunt probleme. Etapa 2 se referă la drumul care traversează Dumbrăviţa, aici trebuie mutaţi stâlpii existenţi (n.r. cei pentru susţinerea liniei de aleimentare electircă a traseului de firobuze extinsă cu fonduri europene), care au fost instalaţi printr-un program pe fonduri europene. Aceştia trebuie mutaţi acei stâlpi, operaţiune care se poate face doar după finalizarea etapei de monitorizare a UE. Lotul 1 e cel mai important, aceasta pentru că rezolvăm traficul de la descărcarea de pe autostradă şi ajungerea la centură, iar de aici şoferii au acces spre Calea Aradului, Lugojului, dar şi Lipovei. Primul lot este în lungime de 6,6 km şi are un cost de 20 milioane de lei, al doilea aproximativ şase kilometri şi un cost de 29 milioane de lei, sume fără TVA. Azi semnăm un contract important pentru fluidizarea traficului Timişoarei”, a mai declarat Călin Dobra.

Conform reprezentantului firmei câştigătorare, etapa proiectării se va termina cel mai probabil în luna februare a anului viitor, iar ulterior se va putea începe organizarea de şantier. În funcţie de condițiile meteo, cel mai probabil lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor. În cea mai mare parte, circulaţia se va desfăşura în regim de şantier, cu restricţii, dar e posibil să existe şi momente în care traficul va fi închis permanent.

Comments

comments