Târg caritabil în Dumbrăvița, în acest weekend
Posted by Corina Cocoreanu on 20th March 2018
| 409 views

invitatie targ FATZA

În acest weekend (24 – 25 martie), la Centrul de Zi pentru copii din Dumbrăvița între orele 10 – 19, va avea loc Târgul Caritabil de Paști, care este organizat de Primăria Dumbrăvița.

Atfel că pe strada Kos Karoly nr. 28 din Dumbrăvița sunt așteptați toți cetățenii care sunt interesați să sprijine o cauză nobilă, precum este cea de a ajuta copiii nevoiași.

Cei mici sunt invitați să se bucure de un spectacol de teatru interactiv – AVENTURILE LUI OSKAR, care va fi prezentat de actrița Eva Labadi, cu începere de la ora 11:00.

Peste 50 de expozanți își vor prezenta produsele, care sunt diversificate pentru toate gusturile ( obiecte artistice lucrate manual, produse tradiționale, jucării, cărți etc.)

În cadrul târgului organizatorii pregătesc momente artistice , ateliere de creație și alte surprize pentru toți copiii, care vor fi prezenți, precum și o tombolă cu premii.

Expozanții, cumpărătorii sau vizitatorii care doresc să sprijine copiii- beneficiari ai Centrului de Zi pentru copii Dumbrăvița, pot face donații.

Din fondurile obținute din donații se vor cumpăra alimente, care vor ajunge la peste 150 de copii proveniți din familii defavorizate, cu scopul de a le face sărbătorile Paștilor mai îmbelșugate.

Beneficiarii Centrului de zi pentru îngrijirea copiilor din comuna Dumbrăvița, sunt copii care au vârste cuprinse între 3 și 14 ani și provin din familii defavorizate social, din localitățile: Cerneteaz, Murani, Pișchia, Giarmata, Kovaci, Dumbrăvița, Timișoara etc.

Foto teatru

Comments

comments