VIDEO: Centrul de Zi pentru Copii Dumbrăvița a reușit să îndeplinească indicatorii de proiect
Posted by Corina Cocoreanu on 12th July 2018
| 61 views

După un debut cu turbulențe, Centrul de Zi pentru Copii Dumbrăvița se poate lăuda cu faptul că a reușit să îndeplinească în proporție de 90 la sută, indicatorii de proiect impuși de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR VEST).

Astfel că la Centrul de Zi pentru Copii Dumbrăvița lucrurile se desfășoară din ce în ce mai coerent, în ceea ce privește  calitatea activităților de care beneficiază copiii de aici. Cei mici ne-au prezentat o parte din proiectele lor de creație, care au ca subiect diferite obiective din Dumbrăvița.

Aceștia  sunt coordonați de prof. pedagog-educator Livia Marconi, care îi îndrumă pentru a avea performanțe atât la învățătură, cât și în dezvoltarea lor personală. Copiii din categoriile de vârstă mai mare, sunt coordonați de alți pedagogi – educatori.

Directoarea Centrului de Zi pentru Copii Dumbrăvița, Alina Lozici, ne-a făcut o scurtă prezentare a realizărilor instituției pe care o conduce.

Comments

comments