VIDEO: Dumbrăvița găzduiește festivalul-concurs LADA CU ZESTRE
Posted by Corina Cocoreanu on 17th March 2018
| 243 views

Sâmbătă, 17 martie la ora 14:00, în Sala Polivalentă din Dumbrăvița s-a dat startul ediției cu numărul 12, a deja renumitului festival- concurs LADA CU ZESTRE.

Este pentru prima oară când Dumbrăvița, găzduiește acest festival – concurs, și deja promite a fi o reușită, dat fiind numărul mare de participanți și invitați, veniți din tot județul Timiș.

Importantul eveniment este organizat de Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Centrul de Cultură și Arte al județului Timiș, și cuprinde cinci secțiuni :

  • Gastronomie tradițională locală
  • Muzică populară
  • Dansuri folclorice
  • Poezie în grai dialectal
  • Expoziție de artă populară și Colecții de costume și obiecte de artă populară

Primarul Dumbrăviței, Victor Malac, a fost primul care a luat cuvântul în deschiderea festivalului, secondat fiind de Adela Popa –  șefa Serviciului de Cultură, Învățământ, Minorități și Sport din cadrul Consiliului Județean Timiș.

Primii care au urcat pe scena din Sala Polivalentă Dumbrăvița, au fost copiii de la Ansamblul “ BOKRETA” din Timișoara, coordonați de coregraful Ferencz Szabo.

Tot pe scena Sălii Polivalente din Dumbrăvița au dansat și invitații din Zitiște- Serbia, dar aceștia au performat în afara concursului.

Localitățile care participă la festivalul- concurs LADA CU ZESTRE sunt: Timișoara, Brestovăț, Sânandrei, Dudeștii Vechi, Mașloc , Topolovățu Mare, Recaș, Satchinez, Secaș, Belinț, Pișchia și Dumbrăvița.

Comments

comments