VIDEO: Semieșec pe terenul din Giarmata: CS Millenium-ACS Dumbrăvița 1:1 (0:1)
VIDEO: Semieșec pe terenul din Giarmata: CS Millenium-ACS Dumbrăvița 1:1 (0:1)
Posted by arpad on 5th November 2018
| 53 views

În partida contând pentru etapa a XI-a din Liga 3 ACS Dumbrăvița a suferit și în apărare dar și în atac, având în vedere că profesorul Sorin Bălu a fost  nevoit să trimită pe teren un prim 11 fără trei titulari de bază: Dan Silaghi-Perju, Florin Nanu și Cristian Gălan. Gazdele din Giarmata, clasate în a doua jumătate a clasamentului ligii au intrat cu mari ambiții pe teren, având în vedere că au primit vizita nou-promovatei Dumbrăvița, care se afla pe locul 2 înaintea partidei. Ca la orice joc între vecini, încărcat cu orgolii, fazele de gol au lipsit în primele minute de joc. Fazele mai periculoase au apărut abia după minutul 20, apoi în minutele 32 și 33 alb-verzii au fost foarte aproape să deschidă scorul, însă primul gol a venit tocmai în poarta apărata de Miklos Jr. Cornerul executat de Millenium în minutul 42 i-a surprins pe cei din Dumbrăvița, astfel că mingea a ajuns cu mare lejeritate la Marius Călin, cel care a deschis scorul cu un șut bine plasat.

După pauză, Dumbrăvița a forțaț egalarea care a venit destul de repede, în minutul 52, când căpitanul Laurențiu Telescu a reluat în poartă mingea respinsă anterior de portarul Sergiu Narița. Chiar dacă oaspeții au dominat jocul și în continuare, meciul s-a terminat nedecis, 1:1.

 

Comments

comments