Care vor fi întrebările de la Referendumul pentru Justiție, din 26 mai?
Care vor fi întrebările de la Referendumul pentru Justiție, din 26 mai?
Posted by Corina Cocoreanu on 7th May 2019
| 361 views

Întrebările care vor fi adresate românilor la referendumul pe care președintele Klaus Iohannis l-a anunțat pentru data de 26 mai 2019 au fost oficializate prin Decretul prezidențial nr. 420/2019, care a apărut în data de 25 aprilie 2019, în Monitorul Oficial.

Cele două întrebări la care românii vor răspunde la referendum vor fi:

Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Președintele României a decis la începutul lunii trecute pentru ce probleme va consulta poporul la referendumul din data de 26 mai 2019. Concret, acestea ține de interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupție și a ordonanțelor de urgență ce țin de infracțiuni, pedepse și organizarea judiciară.

Așadar, românii vor fi întrebați mai întâi dacă sunt de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii în cazul persoanelor condamnate pentru corupție.

Apoi, a doua problemă vizează, de fapt, două chestiuni în legătură cu ordonanțele de urgență emise de Guvern. Prima este dacă românii sunt de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență ce țin de infracțiuni, pedepse și organizarea judiciară.

A doua este dacă românii sunt de acord ca și alte instituții ale statului să poată contesta la Curtea Constituțională ordonanțele emise de Executiv. În prezent, numai Avocatul Poporului poate face acest lucru.

Astfel, în data de 26 mai 2019 vom avea atât alegeri pentru Parlamentul European, cât și un referendum național referitor la modificarea legilor justiției.

Organizarea referendumului a fost anunțată de Klaus Iohannis într-o declarație de presă de la finele lunii martie 2019.

 

sursa: avocatnet.ro

Comments

comments