Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează Festivalul – Concurs ”Topul Primăverii”, ediția a XVIII-a
Posted by arpad on 17th April 2018
| 80 views

topul primaveriiCentrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada 23 – 24 aprilie 2018 Festivalul – Concurs ”Topul Primăverii”, ediția a XVIII-a.

”Evenimentul are ca  scop promovarea tinerilor interpreți de muzică populară cu vârste cuprinse între 15 – 25 de ani. Festivalul este structurat în două părți: în 23 aprilie 2018, ora 12, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, are loc o preselecția participanților, iar în 24 aprilie la sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, de la ora 18: 30 se desfășoară competiția celor mai buni reprezentanți ai folclorului musical, în cadrul  unui spectacol. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Nume importante ale folclorului muzical românesc – Andreea Voica, Constantin Enceanu și Adrian Stanca –  vor oferi spectatorilor momente de neuitat. Va participa și Iulia Mihai, laureata ediției anterioare a festivalului. De asemenea vor participa Formația de dansuri Juniorii Banatului, coregrafia Brândușa și Nicolae Stănescu, și Formația de Tineret Ansamblul Banatul, coregrafia Floare și Grigore Munteanu”, anunță directorul festivalului, prof. Adrian Scorobete.

Se vor acorda următoarele premii: Premiul I – 3000 lei, Premiul II –  2000 lei, Premiul III – 1000 lei și 4 Premii speciale în valoare de 600 lei.  Festivalul este finanțat de Consiliul Județean Timiș. Condițiile de participare și informații suplimentare se găsesc pe site-ul instituției, www.ccajt.ro. Concursul va fi preluat de către TVR3 și TVR Timișoara.

Accesul la spectacol se face pe baza invitațiilor gratuite,  disponibile la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. Ungureanu, nr. 1, Timișoara, din 17 aprilie 2018, ora 10.

Comments

comments