Selectați pagina

Două dumbrăvițence organizează Campionatul de Beach Volley, ediția a II-a

Două dumbrăvițence organizează Campionatul de Beach Volley, ediția a II-a
Publicitate

Dacă vă plimbați duminică prin centrul Timișoarei, trebuie musai să treceți și în Parcul Rozelor, acolo unde Riana Marițescu și Alexandra Fulga, două dumbrăvițence pasionate de volei, organizează Campionatul de Beach Volley, ediția a II-a. Primul eveniment sportiv organizat de cele două a avut un succes imens la terenul de volei pe plajă din Dumbrăvița. Iată că pentru ediția din acest an, în doar câteva ore, s-au epuizat locurile pentru cele 14 echipe, astfel că organizatorii au decis că este nevoie de o bază sportivă cu mai multe terenuri, așa găsim lângă Parcul Rozelor din Timișoara.

„Fiind un campionat organizat în vederea socializării, nu se va juca cu eliminări, ci se vor trage la sorți echipele care vor juca între ele mai multe seturi. Pentru fiecare meci câștigat vor obține puncte. La final, se vor premia cu medalii primele 3 echipe câștigătoare. Regulamentul jocului va fi prezentat tuturor participanților înainte de începerea jocului” – susțin organizatorii.

Campionatul de Beach Volley, ediția a II-a începe la ora 10. De partea culinară vor avea grijă dumbrăvițenii de la Burgers Mafia, iar de energizare se vor ocupa timișorenii de la Coffeerize Botanic.


Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...