FC Dumbravita – ASU Politehnica Timisoara 0-3
FC Dumbravita – ASU Politehnica Timisoara 0-3
Posted by admin on 6th April 2015
| 1007 views

 

În Vinerea Mare a enoriașilor catolici și protestanți s-a jucat pe stadionul de pe strada Mihai Eminescu din Dumbrăvița derby-ul etapei cu numărul 23 din cadrul ligii a 4-a județului Timiș, unde FC Dumbrăvița, ocupanta locului trei din clasament a primit vizita liderului ASU Politehnica Timișoara.

Așa cum era de așteptat – în ciuda vântului și a frigului – la arena alb-verzilor s-au adunat sute de suporteri timișoreni pentru a-și susține favoriții.

Oaspeții au avut șansa deschiderii scorului imediat la începutul partidei. În minutul patru Stancu a executat un corner, iar Budur a reluat cu capul în plasa gazdelor, 0:1. Din nefericire „Maca”, antrenorul gazdelor a fost nevoit să își folosească două din schimbări în prima repriză, astfel în locul accidentatului Dario Todor a intrat Romică Corlățean, iar Claudiu Mihălceanu a fost schimbat cu Valentin Șofronea. După mai multe mingi salvate de tânărul Robert Mikloș, alb-violeții au reușit desprindere cu doar două minute înainte de pauză, când vedeta Tavi Drăghici a reușit să dribleze apărarea gazdelor ducând scorul la 2:0 pentru Politehnica.

Imediat după pauza a fost eliminat de pe teren Florin Macavei, antrenorul dumbrăvițenilor – se pare că tânărul arbitru a fost deranjat de protestele venite de pe banca tehnica a gazdelor. Chiar cu antrenorul eliminat, Dumbrăvița s-a mișcat mult mai bine în repriza a doua, dar dominiția s-a dovedit a fi șterilă, având în vedere că alb-verzi nu au reușit să concretizeze ocaziile din fața porții. La sfârșitul partidei centralul a dat penalty pentru Poli după un fault la Vucea. Miklos Junior a reușit să apere lovitura de la 11 metri, însă mingea respinsă a ajuns la executantul Feraru, care a reușit până la urmă să aducă scorul la un categoric 3:0.

Meciul a fost arbitrat la centrul de arbitrul divizionar Cătălin Botaș, ajutat la cele două tușe de Petru-Marian Gașpar și de Alexandru Ghiurcan. Observatorii partidei au fost Zaharie Ciev și Gabi Stoicovici.

În celelalte partide din etapă cu număriul 23: FC Progresul Racovița-CS Progresul Gătaia 1:3, CS Timișul Șag-AS Pobeda Dudeștii Vechi 2:0. CSF CFR 1933 Timișoara-CS Giroc 7:1, ACF „Marcel Băban” Jimbolia-CS Unirea Sânnicolau Mare 1:2, AS Murani- CS Cocoșul Orțișoara 1:1, FC Auto Timișoara-ACS Voința Mașloc 2:3, AS FC Ripensia Timișoara-AS Arsenal Făget 5:0 și ACS Ghiroda-AS Peciu Nou 4:0.

În clasament conduce ASU Politehnica cu 65 de puncte, urmată de Ripensia cu 59, și de Dumbrăvița cu 49. În urma înfrângerii alb-verzilor, ACS Ghiroda și ACS Voința Mașloc sau apropiat la doar trei puncte, având câte 46 fiecare.

Ținând cont pe paștele ortodox, etapa cu numărul 24 se va desfășura integral în data de 9 aprilie de la ora 17. FC Dumbrăvița va juca pe malul Arancăi, împotriva localnicilor de la Unirea Sânnicolau Mare.

ACS Dumbrăvița, antrenată chiar de fostul polist Florin Macavei a aliniat următorul unsprezece: Robert Miklos – Mihălceanu, Demian, Ștreangă – căpitanul echipei, Bălan, Todor, Opriș, Călin, Giurgiu, Rosenblum și Kovacs.
ASU Politehnica prin profesorul Sorin Brîndescu a trimis pe teren formația alcătuită de Burtic – Feraru, Gavriluță, Gălan, Damian, Rebenciuc, Naidin – căpitanul echipei, Stancu, Budur, Ghinescu și Drăghici.

Comments

comments