FOTO: Dumbrăvița U13 a terminat pe locul 6 la Cupa Satelor organizat de Federația Română de Fotbal
FOTO: Dumbrăvița U13 a terminat pe locul 6 la Cupa Satelor organizat de Federația Română de Fotbal
Posted by arpad on 13th May 2019
| 380 views

La sfârșitul săptămânii trecute, proaspăt inauguratul Complex Sportiv CENTENAR 2018 din comuna constănțeană Cumpăna a găzduit finala Cupei Satelor, o competiție organizată de Federația Română de Fotbal (FRF), în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investitițiilor Rurale (AFIR) și Asociațiile Județene de Fotbal din țară.

La Cupa Satelor a participat și Dumbrăviţa, echipa care câştigat turneul zonal disputat în judeţul Arad, acolo unde a surclasat localități reprezentând alte trei judeţe din zonă. Pe lângă timișeni s-au calificat la faza finală gazdele din Cumpăna (Constanța), precum și echipele din Feldioara (Brașov), Rudeni (Ilfov), Ruginoasa (Iași), Sânmartin (Bihor), Turburea (Gorj) și cei Vârtoape (Teleorman).

Alb-verzii din Dumbrăvița antrenați de Daniel Moraru au fost repartizați în puternica grupa A alături de Vârtoape (Teleorman), Ruginoasa (Iași) și Cumpăna (Constanța), în timp ce în Grupa B au jucat cei din Turburea (Gorj), Rudeni (Ilfov), Feldioara (Brașov) și Sânmartin (Bihor).

Rezultatele din faza grupelor:
Grupa A: Dumbrăvița–Cumpăna 0:1, Vârtoape–Ruginoasa 0:5, Cumpăna–Ruginoasa 0:3, Dumbrăvița–Vârtoape 8:0, Vârtoape–Cumpăna 1:2, Ruginoasa–Dumbrăvița 2:0.
Grupa B: Turburea–Sânmartin 0:2, Rudeni–Feldioara 0:1, Sânmartin–Feldioara 2:1, Turburea–Rudeni 0:2, Rudeni–Sânmartin 1:0, Feldioara – Turburea 0:1.

Clasamente:
Grupa A: 1. Ruginoasa 9p (10:0), 2. Cumpăna 6p (3:4), 3. Dumbrăvița 3p (8:3), 4. Vârtoapte 0p (1:15)
Grupa B: 1. Rudeni 6p (3:1), 2. Sânmartin 6p (4:2), 3. Turburea 3p (1:4), 4. Feldioara 3p (2:3)

Meciul pentru locurile 7-8: Feldioara–Vârtoape 4:0
Meciul pentru locurile 5-6: Turburea–Dumbrăvița 2:0
Semifinale: Cumpăna–Rudeni 2:0, Ruginoasa–Sânmartin 0:0, 3:1 la lovituri de departajare

În finala mică, Sânmartin (Bihor) s-a impus la loviturile de departajare, 2:1, după 2:2 la finalul timpului regulamentar, în meciul cu Rudeni (Ilfov). Finala a fost câștigată la limită de echipa din Ruginoasa (Iași), învingătoare cu 1-0 în fața gazdei de la Cumpăna.

Pe durata celor 3 zile, toate jocurile vor fi supervizate de foștii internaționali Ion Geolgău, manager Scouting FRF, Miodrag Belodedici și Ion “Jean” Vlădoiu, membri ai Comisiei Tehnice FRF.

Pe lângă trofeul transmisibil, lotul echipei din Ruginoasa, împreună cu antrenorul și primarul localității vor beneficia de o experiență extraordinară: vor însoți echipa națională de fotbal a României la partida din Norvegia (7 iunie 2019), contând pentru preliminariile Euro 2020! Ocupantele locurilor 2 și 3 vor fi alături de tricolori la partida de acasă cu Spania (5 septembrie 2019), din cadrul aceleiași competiții.

Premiile individuale acordate la final au fost următoarele:
Florin Doroftei (Ruginoasa) – Golgheterul turneului final
Dorin Moise (Cumpăna) – Cel mai bun jucător al finalei
Daniel Moldovan (Sânmartin) – Cel mai bun portar al turneului
Iulian Curcă (Ruginoasa) – Cel mai bun jucător al turneului

DumbravitaTV.ro
FRF.ro

Comments

comments