FOTO: Se deschide înscrierea de proiecte pentru finanțare prin Timotion 2020
FOTO: Se deschide înscrierea de proiecte pentru finanțare prin Timotion 2020
Posted by arpad on 13th November 2019
| 101 views

Se deschide înscrierea de proiecte pentru finanțare prin Timotion, cel mai important eveniment sportiv în scop caritabil din Vestul României. Organizațiile non-guvernamentale și grupurile de inițiativă din vestul țării, care au idei de proiecte ce pot aduce o schimbare reală în bine în comunitate, au din nou șansa să beneficieze de colectare de fonduri prin intermediul Timotion, cel mai mare eveniment sportiv în scop caritabil din zona de Vest, în cadrul căruia publicul este invitat să facă donații.

Organizatorii Timotion, Fundația Comunitară Timișoara și Club Sportiv Asociația Alergotura, anunță că până în 11 decembrie 2019 se pot depune proiecte. Acestea trebuie să abordeze teme ce reflectă nevoile actuale ale comunității precum: educație, cultură, sănătate, revitalizare turistică sau civică sau pot fi programe care încurajează integrarea, colaborarea, respectul față de mediu și animale, diversitatea sau depășirea unor bariere sociale sau economice și se adresează unui grup mai mare de beneficiari. Organizatorii Timotion 2020 își propun să finanțeze în urma evenimentului de alergare tot 20 de proiecte, la fel ca în ediția din 2019.

În concurs așteptăm proiecte ce abordează probleme reale ale comunității și ne dorim echipe de proiect energice și pregătite să mobilizeze oamenii să alerge și să doneze pentru cauza lor. Ne dorim echipe care cred cu tărie în cauza lor și care să depună tot efortul pentru ca proiectul propus să devină realitate. Ca organizatori, asigurăm beneficiarii că vom fi alături de ei și vom face echipă bună, pentru ca cele 20 proiecte selectate să strângă fondurile necesare și să ajungă cu bine la linia de finish. Cu fiecare ediție avem nevoie de susținerea Comunității, fiindcă știm din edițiile anterioare că e nevoie de mult efort să organizăm Timotion și că nu este deloc ușor să strângem fondurile necesare. Timotion aduce o schimbare în bine în comunitate datorită proiectelor și oamenilor din spatele lor și este un program de succes fiindcă e o încununare a efortului unei comunități implicate”, declară Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Ediția Timotion VI va avea loc în 26 aprilie 2020. Mai mult decât un simplu eveniment de alergare, Timotion a devenit de-a lungul celor 5 ani de viață, o tradiție a orașului, o zi de celebrare a comunității.

Timotion este locul și momentul când realizăm că astrele mele sunt aceleași cu astrele tale, că împărțim un loc comun sub soare și că ne e mai bine dacă acționăm împreună, în comunitate. Timotion face să se alinieze astrele, măcar o dată pe an”, spune Valentin Mureșan, membru în conducerea Club Sportiv Asociația Alergotura.

Timotion 2020 este deschis și pentru inițiative din județele învecinate Timișului, respectiv Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Ghidul Solicitantului și formularul de înscriere împreună cu mai multe detalii despre eligibilitatea aplicării sunt disponibile pe site-ul www.timotion.ro. În urma aplicațiilor trimise până în 11 decembrie 2019, proiectele depuse vor trece printr-o etapă de evaluare, urmând ca înainte de sărbători să fie anunțate cele 20 de proiecte câștigătoare pentru care vom alerga la Timotion ediția a VI-a.

La ediția din 2019, în urma evenimentului Timotion s-au strâns aproximativ 471.700 de lei din donațiile alergătorilor, publicului și ale companiilor care au suplimentat banii alocați inițial.

Pentru mai multe informații ne puteți contacta prin e-mail: timotion.fctm@gmail.com sau la telefon: 0799 518 728 (Oana Petrescu) sau 0770 101 707 (Daniela Chesaru).

Comments

comments