Power of the People — Cum a construit Danone România o comunitate în jurul brandului
Power of the People — Cum a construit Danone România o comunitate în jurul brandului
Posted by arpad on 17th May 2019
| 243 views

În perioada 16-17 mai, la INCUBOXX Timișoara, a avut loc cea de-a noua ediție a celei mai importante conferințe de comunicare din vestul țării – Conferința PRbeta. Antreprenori, specialiști în marketing și relații publice, jurnaliști, freelanceri și studenți s-au întâlnit din nou la Timișoara pentru a discuta despre cele mai noi tendințe în comunicare, campanii creative și metode prin care fiecare poate ajunge cât mai bine la publicul țintă. Tema centrală a evenimentului a fost Power of the People, cu scopul de a accentua importanța comunicării de la om la om, dar și de a ne ajuta să înțelegem modul în care se formează, cresc și devin relevante comunitățile din jurul brandurilor, fie că vorbim despre business-uri mici, aflate la început de drum, sau de companii cu tradiție, cunoscute la nivel mondial.

Anca Tița, Senior Brand Manager Danone România a vorbit despre cum au crescut o comunitate în jurul brandului, având în vedere că fabrica de lactate sărbătorește 20 de ani de producție locală. În ultimii ani, Danone a făcut investiții semnificative pentru susținerea gospodăriilor locale, printr-un program pe termen lung. Programul social „O șansă pentru familia ta” a funcționat după principiul „dar din dar”: gospodarii români care au primit văcuțe de rasă gratuit, au donat către alte familii prima vițelușă născută. Astfel că în prezent, peste 140 de gospodării și-au dezvoltat propria afacere și livrează lapte proaspăt la standarde europene, către fabrica din București.

În cele două decenii de activitate pe plan local, afacerea Danone s-a dezvoltat prin investiții constante în modernizarea fabricii, proiecte sociale și diversificarea portofoliului de produse. Astfel, compania a devenit unul dintre cei mai mari producători de iaurt din România, având o producție zilnică de 1 milion de iaurturi și peste 60 de milioane de litri de lapte proaspăt colectați anual, cea mai mare parte provenind de la ferme si gospodării românești. Iaurtul făcut în București ajunge atât pe mesele românilor, cât și pe cele ale consumatorilor din peste 13 țări.

 

 

 

Comments

comments