
24 de străzi din Dumbrăvița intră în reciclare, din fonduri proprii – 7 criterii pentru prioritizarea unui drum de pe listă

Primăria comunei Dumbrăvița a scos la licitație, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), lucrările de reciclare a 24 de străzi, cu o lungime totală de aproximativ 5.5 kilometri. Valoarea investiției din acest an este de 1.5 milioane de lei, cu finanțare integrală din bugetul local. Reciclarea drumurilor reprezintă o soluție rapidă de a aduce drumurile neasfaltate din comună la un grad ridicat de viabilitate – se arată în compunicatul de presă transmis presei județene.
Străzile pe lista de reciclare din acest an sunt: Kálmán Imre, Liszt Ferencz, Kodály Zoltán, Liviu Rebreanu (între Mureș și Liniștei), Ecoului, Liniștei, Henri Coandă, Kossuth Lajos (între Simfoniei și Petre Țuțea), Lucian Blaga, Poeziei, Poeziei 2, Emil Cioran, Ion Creangă (între Gabriel Liiceanu și Belgrad), Dâmbovița, București, Salvador Dali, Oslo, Crângului, Danaide (între Crângului și Castanilor), Cedrului, Creației, Theodor Aman, Crinului și Nicolae Bălcescu.
Conform specialiștilor din domeniu, procedura de reciclare este economică, rapidă și acceptată din punct de vedere al protecţiei mediului. Peste structura existentă a drumurilor, se așterne un strat de liant, se cilindrează, urmând ca la final să se adauge un strat de tratament. După finalizarea compactării și evaporarea apei din stratul reciclat se poate deschide circulația pe stratul executat.
Conform comunicatului, sunt șapte criterii pentru prioritizarea unui drum pentru lista de reciclare: strada să fie în proprietatea primăriei, prezența tuturor utilităților, cantitatea de piatră așternută în anii precedenți, gradul de ocupare, vechimea locuirii străzii, închiderea unor inele de circulație, respectiv legături cu drumuri asfaltate sau reciclate.