Selectați pagina

17 septembrie, Ziua Mondială a Siguranței Pacientului – Declarații Dr. Crina Ralețchi

17 septembrie, Ziua Mondială a Siguranței Pacientului – Declarații Dr. Crina Ralețchi
Publicitate


 “Îngrijiri medicale sigure pentru mame și nou-născuți”, aceasta este tema aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru a marca sărbătorirea Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului în acest an. Chiar dacă omenirea este în plină pandemie de COVID 19, personalul medical nu trebuie să uite de două dintre categoriile cele mai vulnerabile, mamele și copiii nou-născuți. Sistemele de sănătate din întreaga lume au fost sufocate de valurile succesive de COVID 19, iar impactul asupra celor două categorii a fost unul major.

“Ultimul an și jumătate a reprezentat o adevărată provocare pentru fiecare dintre noi. Cu siguranță, însă, proaspetele mămici, dar și nou-născuții au trecut prin momente deloc ușor de depășit, și asta cu atât mai mult cu cât accesul în spitale, în general, dar și mai mult în maternități a fost restricționat de măsurile de siguranță. Nu puține au fost cazurile când proaspetele mămici infectate cu COVID 19 și-au văzut bebelușii mult timp doar prin intermediul aplicațiilor video de pe telefonul mobil. Bebelușii purtători de SARS CoV 2 au stat zile întregi internați în secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor fără a simți atingerea părinților sau a bunicilor. Peste 120 de milione de copii s-au născut în întreaga lume în aceste aproape 20 de luni de pandemie, în condițiile în care în mai toate spitalele a existat un deficit de personal din cauza redistribuirii către secțiile roșii. Chiar și așa, grijă față de mame și nou născuți a fost una ridicată”, spune dr. Crina Ralețchi, coordonator Biroul de Management al Calității Serviciilor Medicale Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Această campanie privind siguranța mamei la naștere și a nou-născutului trebuie să rămână o prioritate pentru toate spitalale de profil din orice țară a lumii. Promovarea acestui concept de îngrijiri medicale sigure pentru mame și nou-născuți se realizează doar prin îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate.

Astăzi, de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, timp de câteva ore, medicii, asistentele dar și infirmierele și personalul auxiliar din Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara poartă un obiect vestimentar sau un accesoriu de culoare portocalie, culoare desemnată de OMS drept simbol al acestui eveniment.
17 septembrie a fost declarată drept Ziua Mondială a Siguranței Pacientului în 2019, în cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a Organizației Mondiale a Sănătății

Publicitate

Despre autor

Vă recomandăm

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...