Linked Culture 2021 propune un studiu pentru a afla percepția generală despre viitorul cultural al Timișoarei
Cea de-a V-a ediție a conferinței de Management și Marketing cultural: Linked
Culture, va avea loc în perioada 27 – 28 mai 2021, la Faber, Timișoara, în sesiuni de
prezentare, dezbatere și masterclass ce vor dura câte 8 ore pe zi.
Evenimentul este dedicat întregului spectru de practici culturale și artistice, punând
accent pe latura aplicată: management, marketing, relații publice, fundraising,
producție, publishing, afiliere la rețele naționale și internaționale.
Firul central care va îmbina programul de anul acesta este – RE: Build, examinarea
modului în care cultura și oamenii din jurul ei se raportează și se adaptează la
mediile schimbătoare, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, care a redus
aproape spre zero activitatea din orice zonă culturală și de entertainment. RE: Build
este manifestul cultural timișorean pentru o reconstrucție a atitudinii orașului
față de cel mai important moment al istoriei lui recente: titlul de Capitală
Europeană a culturii în 2023.
În contextul de viitoare Capitală Europeană a Culturii, Timișoara este alegerea
firească pentru a găzdui o adunare între oameni creativi și întreprinzători, manageri
culturali, artiști, reprezentanți ai instituțiilor culturale naționale și din zona centrală și
de vest a țării, să deschidă dialoguri și să împărtășească idei și bune practici din
zona de management și marketing a sectorului cultural din România. Linked Culture
reunește în fiecare ediție, peste 200 de participanți offline.
„Ne găsim acum, la început de 2021 în poziția de a reconstrui un sector cultural lovit
grav, dar și în acea poziție de a face lucruri cu cap, cu plan de business și mai mult
accent pe pregătire și eficiență a proiectelor culturale. Caracterul recurent al
evenimentului (care a avut o ediție a patra în luna mai 2020, fiind primul eveniment
live online produs profesionist, cu un duplex studio Timișoara/București și cu 6000
de oameni care au avut acces la informațiile din conferință) și creșterea notorietății
de la an la an arată că interesul oamenilor din țară despre ceea ce se întâmplă la
Timișoara din punctul de vedere al ECoC 2023 este foarte mare, iar Linked Culture
este platforma care coagulează toate sectoarele culturale, toate instituțiile și toti
stakeholderii care au capacitatea de a face din TM2023 un succes, chiar și pe ultima
sută de metri a pregătirilor.” – Oltea Zambori, organizator, Bmagency
Linked Culture propune, odată cu ediția din 2021, un studiu pentru a afla
percepția generală despre viitorul cultural al Timișoarei. Completarea
chestionarului se poate face aici și durează aproximativ 3 minute:
https://forms.gle/PQhYMGfYnUMdp1JPA
Programul conferinței:
Timișoara 2023: Cum arată? Secțiune specială de discuții între autoritățile
locale și centrale (cu participarea extraordinară a Ministrului Culturii) despre
viitorul programului cultural TM2023
Timișoara 2023: Cum se finanțează? Sponsorship și colaborare instituțională
cu mediul privat și de antreprenoriat cultural
Survival kit (de la festivaluri la agenții de management artistic, de la librării la
evenimente online)
Entertainment now: ce facem mai departe cu evenimentele mari și cu
antreprenorii în cultură?
Adio, Cinema!: Regizori/producători/actori și reprezentanți instituționali
despre viitorul imediat al cinematografiei românești
Jurnalism cultural
Situatia și statutul artistului independent: modalități de taxare a activității și de
sprijinire în situații de dificultate (paralele cu modelul francez) – introducerea
unei inițiative legislative în acest sens
Infrastructura spațiilor culturale. Studiu de caz: Timișoara. Invitați:
reprezentanti ai spațiilor culturale prerezentative din oraș
Rețeaua naționala de live venues.
Evenimentul va avea un format hibrid, online și offline. Mai multe detalii se găsesc pe
www.bmagency.ro/linked-culture
Partener al evenimentului: Auchan.
Linked Culture este organizat de BMagency în colaborare cu agenția Profil.
Producător: Bogdan Cotîrță.