Selectați pagina

6 noi paturi ATI la Spitalul Municipal – Se deschid și noi centre de vaccinare în Timișoara

6 noi paturi ATI la Spitalul Municipal – Se deschid și noi centre de vaccinare în Timișoara
Publicitate

Șase noi paturi ATI sunt funcționale la Spitalul Municipal din Timișoara începând de joi, 18 martie. Funcționalizarea noilor paturi ATI vine în contextul în care, de săptămâni bune, în secțiile de Terapie Intensivă din municipiu nu mai există niciun loc liber pentru bolnavii din Timișoara și Timiș infectați cu COVID-19 și aflați în stare gravă.

„Nevoia de paturi ATI nu a fost niciodată mai acută ca acum. Îi rog pe timișoreni să respecte toate regulile de distanțare, să se protejeze cât de bine pot, pentru că situația este foarte serioasă. Cu toții ne dorim să ne petrecem sărbătorile alături de prieteni și familie și vom putea face asta numai dacă vom reuși să oprim împreună răspândirea acestei boli”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Noile paturi au fost instalate în clădirea Spitalului Municipal de pe strada Daliei. Tot astăzi se va finaliza și pregătirea personalului care va deservi aceste paturi. Astfel, în total, la Spitalul Municipal, aflat în subordinea Primăriei Timișoara, există acum 12 locuri pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19.

Înainte de funcționalizarea acestor paturi, în Timișoara existau 35 de locuri ATI pentru cei infectați cu COVID-19. Astfel, numărul acestora ajunge acum la 41. De asemenea, la Spitalul modular de campanie operat de Ministerul Apărării Naționale și aflat pe Stadionul CFR se va deschide zilele acestea o secție ATI cu 10 paturi.

Noi centre de vaccinare în Timișoara
Se vor deschide de marți, 23 martie, încă trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 în Timișoara, totalizând 20 de noi fluxuri de vaccinare. Cele trei sunt la Continental (Calea Buziașului nr. 11), Incuboxx și la Muzeul „Corneliu Miklosi” (Take Ionescu nr. 83). Toate cele trei centre vor fi dedicate vaccinării cu doze Pfizer.  În prezent, în Timișoara există 5 centre active, cu 28 de fluxuri, la Iulius Mall, ISHO, clădirea STPT de pe intrarea Doinei, Casa Tineretului și Vox Technology Park.

Odată cu deschiderea noilor centre, capacitatea de vaccinare a timișorenilor va fi aproape dublată. Primăria Timișoara a pus la dispoziție, din resurse proprii și prin parteneriate, spațiile necesare pentru aceste centre. De asemenea, municipalitatea s-a ocupat de dotarea spațiilor, precum și de recrutarea de personal. Decizia de deschidere a acestor centre este luată de DSP Timiș, în funcție de numărul dozelor de vaccin disponibile.

foto: MTI

Publicitate

Despre autor

Mâncăm cu poftă la

Vă recomandăm

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...