
FOTO: Foc pus intenționat în a doua zi de Paște?! Pădurea Verde la un pas de incendiu

Luni seara, mai mulți voluntari din Dumbrăvița au reușit să stingă focul izbucnit în Pădurea Verde din Timișoara, în apropierea Sălii Polivalente din Dumbrăvița, astfel că nu a fost nevoie de intervenția SVSU Dumbrăvița sau a pombierilor din Timișoara,
Conform pădurarului Gheorghe Oprea, focul probabil a fost pus inteționat de cei care – în ciuda pandemiei și a interdicțiilor – s-au perindat astăzi prin Pădurea Verde. Din direcția Grădinii Zoologice, Poliția oprește accesul în pădure, însă din Zona Lipovei, dar și din Dumbrăvița și Giarmata Vii accesul nu poate fi controlat.
„Am ajuns repede la fața locului, ardea un stejar pus la pământ. Cel mai probabil focul a fost pus intenționat, nu avea cum să se aprindă de la o simplă țigară aruncată. Poate s-au jucat copiii… Dacă nu se intervenea, focul putea să se extindă rapid, mai ales că nu prea a plouat în ultimele zile, iar vântul a bătut destul de puternic. Oricum, pădurea a fost destul de aglomerată, până să ajung la incendiu, am întâlnit mai mulți oameni aflați la plimbare” – ne-a declarat pădurarul responsabil de acea zonă.
Civilii de la Dumbrăvița Curată – cei care au inițiat mai multe acțiuni de ecologizare în zonă – au semnalat de mai multe ori prezența unor tineri, care nu doar că lasă mormane de gunoaie după petrecerile organizate în pădure, dar iată că pot face și probleme mult mai mari, cu finalitate incertă.