Mesajul de Crăciun al Excelenței Sale Iosif Csaba Pál episcop diecezan romano-catolic de Timișoara | Excellenciás Pál József Csaba temesvári megyéspüspök Karácsonyi üzenete
Kedves Paptestvérek, kedves Keresztény Testvéreim! Az idei karácsonyi üzenetem egy részét imában mondom el.
Életünk örök megújuló forrása a karácsonyi üzenet, az a mód, ahogy Jézus eljött ebbe a világba. A világ még harminc évig úgy maradt, ahogy volt, Ő nem forgatott fel semmit. Jézus eljött és egyszerűen jelen volt. Csak harminc názáreti év után és három év nyilvános működés után állítódott az emberiség döntés elé. Akkor is szabadon hagyta a döntésüket, úgy is, hogy ez az életébe került.
Vajon értjük-e Jézust? Nem annyira tudással, inkább élettel. Olyan módon jött, ahogy szeretné, hogy követői éljenek. És ha olyan módon élnének, akkor rajtuk keresztül a világ többi része is megismerné, szeretné és követni akarná. Mi diagnózisokat állítunk fel arról, hogy miért ilyen vagy olyan a világ. Ő az Emberfia, a legkisebbként jött el, „nem azért, hogy elítélje a világot, hanem hogy üdvözítse” (vö. Jn 12,47), életével mutatva meg, később szavaival is, hogy milyennek gondolta el Isten a teremtés koronáját, az embert. Kérjük imában, hogy tanítson meg jól megérteni Őt, hogy Őt követve életünk emberhez méltó, teremtett voltunkhoz méltó élet legyen.
Jézus Krisztus megszülettél. Sokan kérdezik, hol vagy? Betlehemben csak kevesen ismertek fel, csak azok, akik nagyon szerettek és azok, akik kinyilatkoztatást kaptak. Ma is rejtőzködsz? Elrejtőzöl a tabernákulumban, a szentostya igénytelenségébe… Elrejtőzöl a szegényekbe… elrejtőzöl a Szentírás betűjébe és szellemébe… Igaz, a világ legtöbb nyelvére lefordított, a legtöbb példányban megjelent könyv lett belőle… de megtalálnak Téged? Nem úgy vagy-e, mint a rabbi sírdogáló fia: „játék közben elrejtőztem és a többiek nem keresnek”?! Ki talál meg Téged, Uram? – Csak az, aki nagyon szeret. És annak nyilatkoztatod ki magad. Te mondottad: „Aki szeret, annak kinyilatkoztatom magam” (vö. Jn 14,21). Ezért van, hogy kétezer éve mindig vannak sokan, nagyon sokan, akik felismernek Téged… Ott a szenvedőkben, akiken segítenek, akár egy pohár vízzel is, amit te úgy jutalmazol, hogy még inkább felismernek, még inkább kinyilatkoztatod magad nekik. És mivel te vagy a végtelen szeretet, a te számukra való megmutatkozásod őket boldoggá teszi. Sok olyan ember van, aki boldog mert másokért él…
Megkisért a passzív várakozás. Csak várok, hogy teljen az idő, hogy elmúljon a világjárvány, hogy eljöjjön az Új év… Ez a fajta várakozás kiüresít. „Boldog a ti szemetek, mert lát” (Mt 13,16), mondtad. A helyesen látó szem cselekvésre indít. A Szentatya beszél az ész, szív és kezek összhangjáról. A helyes látás megmozgatja ezeket. Uram, mi is kiáltjuk a jerikói vakkal: „add, hogy lássak” (Lc 18,41). Hogy meglássam a hitem szemével, hogy meglássam a lelkemmel mai arcodat, hogy köszöntselek, hogy szeresselek. „Égnie kell, annak, aki gyújtani akar” . Add, hogy égjen a szívem annyira, hogy sokakat el tudjak vezetni a szeretetnek ebbe a katlanjába… Betlehembe. Mária alázata, József csendje szeret, szolgál, odavonzza a pásztorokat és angyalokat. Micsoda mélysége van az Ő csendjüknek! Vonz, mint a mély kutak titokzatos visszhangja…
Isten Fia, drága Jézus, ki ért meg Téged, hogy ekkora egyszerűségben, ennyire törékenynek születtél?! Ki érti meg ebből a Mindenhatót?! – Az, aki szeret . Csak az édesanya, csak az a szeretet, amelyet egyszerűségedben is elhoztál, amivel Máriát, Józsefet felruháztad, csak az tud úgy szeretni, hogy Téged lát meg az embertársában is… „nekem tettétek” – (Mt 25,40). Mária liturgiája Betlehemben: ott van, néz, szeret, táplál Téged… Ott van számodra. Semmi nem annyira fontos neki, mint az, hogy Érted van. A világ megváltásán bábáskodik, ez a végtelen egyszerűség Isten országának növekedését szolgálja.
Van, aki felismer a szegényekben és felismer a tabernákulumban is, a Szentírásban is… Van, aki sehol sem. Ki vagyok, hogy ekkora kegyelemmel áldottál meg! – Meghívsz, mint a pásztorokat, és megadod, hogy lássalak… A lelkemben látlak, de az sokkal több minden más látásnál, mert betölti lényemet, és ennek fénye nem fogy el, mint a turisták által megcsodált paloták fénye.
Csodálom a kicsinységedet. Milyen jó lenne, ha ezt nagyon sokan tennők, ha a világ úgy tudná megcsodálni kicsinységedet, hogy el kezdene utánozni Téged.
Az egyik irodában hallottam, ahogy az alkalmazott a rólad szóló énekeket hallgatta, ragyogott a szeme, az arca, a lelke. Ha igy tudna hallgatni rád a világ… mennyire más, mennyire emberibb világban élnénk… Igen, emberibb, és akkor már istenibb világban is, mert engednők, hogy életed, lelkületed bennünk is megtestesüljön, közénk született Istenünk.
A te néped vagyunk. Sokan vagyunk, de kicsik akarunk maradni. A Te szelídséged megengedte, hogy később leölt bárány légy… És ez milyen sokat jelent nekünk… Ha hatalommal jöttél volna Betlehemben, folyton siránkozhatnánk, hogy nekünk nincs hatalmunk. Te a szeretet hatalmával jöttél… Ezt átadtad nekünk is.
„És a gyermek növekedett” (Lk 2,52), olvassuk. Szeretetünknek növekednie kell, kedvességben és bölcsességben.
Ezt kívánom minden kedves testvéremnek, hogy növekedjünk a közénk megszületett Jézus szeretetében!
Temesvár, 2021 karácsonyán
✠ Pál József Csaba megyés püspök
Dragi confrați întru preoție, iubiți frați și surori în Cristos!
O parte din mesajul meu de Crăciun de anul acesta îl voi exprima sub formă de rugăciune.
Izvor veșnic de reînnoire a vieții noastre este mesajul Crăciunului, modul în care Isus a venit în această lume. Încă timp de 30 de ani, lumea a rămas așa cum a fost, el nu a răsturnat nimic. Isus a venit și, pur și simplu, a fost prezent. Doar după 30 ani de viață în Nazaret și 3 ani de activitate publică, omenirea a fost pusă în fața deciziei. Și atunci le-a lăsat oamenilor libertatea deciziei, chiar și cu prețul vieții sale.
Oare îl înțelegem pe Isus? Nu atât cu știința, cât cu viața. El a venit în acel mod, cum ar vrea el ca să trăiască și cei care îl urmează. Și dacă ei ar trăi astfel, atunci, prin ei, și ceilalți în lume l-ar cunoaște, l-ar îndrăgi și ar vrea să-l urmeze. Noi punem câte un diagnostic: de ce este lumea așa sau altfel. El, Fiul omului a venit ca fiind cel mai mic dintre cei mici, „nu ca să judece lumea, ci ca să o mântuiască“ (cf. Io 12,47) trăind așa cum ar trebui să trăiască fii oamenilor, arătând cu viața lui, mai târziu și cu cuvintele sale, cum l-a gândit Dumnezeu pe om, coroana creației.
Să-l rugăm să ne învețe să-l înțelegem bine, pentru ca, urmându-l, să trăim o viață demnă de om, demnă de creatura Celui care ne-a dat viață.
Isuse Cristoase, te-ai născut. Mulți întreabă unde ești. În Betleem numai puțini te-au descoperit, doar cei care te-au iubit mult și cei care au fost înștiințați de Dumnezeu. Te ascunzi și astăzi? Te ascunzi în tabernacol, în modestia Sfintei Ostii, Te ascunzi în cei săraci, Te ascunzi în litera și în spiritul Sfintei Scripturi… Da, aceasta din urmă a devenit cartea tradusă în cele mai multe limbi și tipărită în cel mai mare număr de exemplare… Dar, oare, oamenii Te găsesc? Oare nu ești precum fiul rabinului, care spunea plângând: „în timpul jocului m-am ascuns și ceilalți nu m-au căutat!?“ Cine Te găsește, Doamne? – Doar cel care iubește mult. Iar aceluia i te revelezi. Tu ai zis: „Celui care mă iubește, aceluia mă voi revela.“ (cf. Io 14,21) De aceea se întâmplă că, de 2000 ani încoace, mulți, foarte mulți sunt cei care Te descoperă… în cei suferinzi, pe care îi ajută chiar și numai cu un pahar de apă, gest pe care Tu îl răsplătești astfel, încât ei Te recunosc încă și mai mult, pentru că Tu Te dezvălui lor și mai mult. Și fiindcă Tu ești iubirea infinită, dezvăluindu-Te lor, îi faci fericiți. Sunt mulți oameni care sunt fericiți, fiindcă trăiesc pentru alții.
Ne ispitește așteptarea pasivă. Aștept pur și simplu, ca să treacă timpul, ca să treacă pandemia, ca să vină Anul Nou… O astfel de așteptare ne golește. „Fericiți sunt ochii voștri pentru că văd…“ (Mt 13,16), ai zis. Ochiul care vede bine, îndeamnă la fapte. Sfântul Părinte vorbește despre armonia dintre minte, inimă și mâini. Vederea sănătoasă le mobilizează pe acestea. Strigăm și noi, cu orbul din Ierihon: „Doamne, să văd!“ (Lc 18,41) Să văd cu ochii credinței, ca să văd cu sufletul meu chipul Tău de astăzi, ca să Te salut, ca să Te iubesc. „Trebuie să ardă în tine, ceea ce vrei să aprinzi în ceilalți“, spunea Sfântul Augustin. Dă-mi, Doamne, ca să-mi ardă atât de mult inima, încât să pot conduce pe mulți spre cuptorul acestei iubiri… în Betleem. Maria, cu umilința ei, Iosif, cu liniștea lui, iubesc, slujesc, îi atrag pe păstori și pe îngeri. Câtă profunzime are liniștea lor! Atrage precum misterul ecoului într-o fântână adâncă.
Fiule al lui Dumnezeu, Isuse drag, cine Te înțelege, că Te-ai născut în așa mare simplitate și atât de fragil? Cine îl poate înțelege, din toate acestea, pe Cel Atotputernic? – Cel care iubește mult. „Nimeni nu va ști că am fost prinț”, cântă poetul la moartea mamei (Mécs L.). Doar mama, doar acea iubire, pe care Tu, Isuse, în simplitatea Crăciunului, ai adus-o și cu care i-ai îmbrăcat pe Maria și pe Iosif, doar acea iubire știe să Te recunoască și în semeni… „Mie mi-ați făcut“ (Mt 25,40). Liturghia Mariei în Betleem: este acolo, Te privește, Te iubește, Te hrănește… este prezentă pentru Tine. Nimic nu este mai important pentru ea, decât faptul că trăiește pentru Tine. Aduce zorii mântuirii lumii. Această simplitate infinită slujește creșterea Împărăției lui Dumnezeu.
Există oameni care Te recunosc în cei săraci, Te recunosc în tabernacol, Te recunosc și în Sfânta Scriptură… Și există oameni care nu Te recunosc nicăieri. Cine sunt eu, că m-ai binecuvântat cu un har atât de mare, că mă chemi ca pe păstorii din Betleem și îmi dai ca să Te văd…? În sufletul meu Te văd, dar aceasta este mai mult decât orice altă vedere. Pentru că îmi umple ființa mea de lumină, iar această lumină nu trece, cum trece strălucirea palatelor admirate de turiști.
Admir micimea Ta! Cât de bine ar fi ca să o admirăm cât mai mulți! Cât de bine ar fi, dacă lumea ar putea admira astfel micimea Ta, încât să înceapă să Te imite!
Într-un birou am auzit că o angajată asculta cântece despre Tine. Îi străluceau ochii, fața și sufletul. Dacă ar putea să Te asculte astfel oamenii…, cât de diferită ar fi lumea în care am trăi! Lumea aceasta ar fi mai umană și, în același timp, mai divină, pentru că ar fi pe placul Tău, Dumnezeule născut printre noi!
Suntem poporul Tău. Suntem mulți, dar vrem să rămânem mici. Blândețea Ta a permis, ca să devii, mai târziu, Miel înjunghiat. Și cât de mult înseamnă acest lucru pentru noi! Dacă ai fi venit cu putere, noi am putea să ne plângem toată ziua că nu avem putere. Tu, însă, ai venit cu puterea iubirii. Și pe aceasta ne-ai transmis-o și nouă. Iar copilul „creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor“ (Lc 2,52), citim. Iubirea noastră trebuie să crească și ea „în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.“
Vă urez, vouă fraților și surorilor mele, să creștem împreună în iubirea lui Isus, născut între noi!
Timișoara, Crăciun 2021
✠ Iosif-Csaba Pál episcop diecezan
