
Școala Gimnazială Dumbrăvița – În ultimele săptămâni s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul şcolar şi, implicit, a numărului de clase şi unităţi cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul semnificativ descendent pentru a doua săptămână consecutiv, a anunţat luni Ministerul Educaţiei.
Adrian Nicola, directorul Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița ne-a confirmat că instituția de învățământ s-a încadrat în trendul național. Chiar dacă mai sunt copii infectați cu COVID-19, în ultimele două săptămâni nicio clasă nu a fost trimisă în online, nu a fost nevoie de suspendarea cursurilor cu prezență fizică.
Potrivit Ministerului Educaţiei, la finalul săptămânii trecute 10.818 elevi şi preşcolari erau pozitivi COVID-19 (0,4%) şi 2.663 de persoane angajate în sistemul de învăţământ preuniversitar erau pozitive COVID-19 (1%).
„În urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unităţile de învăţământ, în săptămâna 14 -18 februarie au fost raportate 2.069 teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 1.299 (63%) au fost confirmate RT-PCR, 492 (24%) au fost infirmate RT-PCR, iar pentru 278 (13%) de teste nu există răspuns la data raportării”, precizează aceeaşi sursă.
DumbravitaTV/AGERPRES