
„Dance in the Park” – ediția a II-a, dans și distrație în parc!

Din 30 aprilie și până în 24 iulie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 18, dansăm și facem mișcare împreună, în aer liber! Vom fi în fiecare sâmbătă, în Parcul Pădurice din cartierul Soarelui iar duminica, ne vom găsi în Parcul Copiilor „Ion Creangă” – anunță cei de la Clubul de Dans Sportiv Bolero Timișoara, sub sigla proiectului „DanceTM”!
„Anul trecut, dat fiind contextul pandemic și pentru că sălile noastre erau închise, am început să ne facem antrenamentele în aer liber, în parc. Copiii prezenți în parc ne-au văzut și s-au alăturat activităților noastre, în joacă. Așa s-a născut și ideea de a face cât mai multă mișcare în aer liber. Și așa a luat naștere și seria de evenimente „Dance in the Park”. Accesul este gratuit tuturor celor care doresc să ne însoțească, bunici, părinți și copii. Vom dansa vals, vom dansa pe ritmuri latino dar și pe ritmuri moderne, mai cunoscute copiilor și adolescenților” – ne spune doamna Brigite Șargu, antrenor de performanță și președintele Clubului Bolero.
La sfârșitul fiecărei săptămâni, din 30 aprilie și până în 24 iulie, sâmbăta și duminica de la ora 18, cei de la DanceTM vor dansa și vor face mișcare alături de copiii și părinții care doresc să ne însoțească în călătoria lor, după cum urmează:
- În fiecare sâmbătă vom fi împreună în Parcul Pădurice, de la ora 18;
- În fiecare duminică învățăm pași noi de dans în Parcul Copiilor Ion Creangă, de la ora 18;
Prin proiectul „DanceTM” (detalii pe – https://facebook.com/dancetimisoara), clubul de dans Bolero Timișoara își propune să îi apropie pe copii dar și pe adulți de sport și mișcare în general și de dansul sportiv în special.