Selectați Pagina

Ziua de Curățenie: Peste 300 de saci de gunoi strânși în Dumbrăvița și în jurul comunei

Ziua de Curățenie: Peste 300 de saci de gunoi strânși în Dumbrăvița și în jurul comunei
Publicitate

86 de voluntari înscriși au umplut 311 saci de deșeuri în 13 zone din Dumbrăvița și Timișoara. Oamenii coordonați de Dumbrăvița Curată s-au axat preponderent pe diferite străzi din Dumbrăvița, dar s-a adunat zeci de saci și la Baraj sau în Pădurea Verde.

„În ultimii 5 ani am organizat nenumărate acțiuni de curățenie, dar gunoaiele au apărut iar și iar. Oamenii vin în pădure, dar uită să-și ia mizeriile atunci când pleacă. Vine 1 Mai iar ai noștri ies la iarbă verde, cu mic cu mare. Pentru ca cei mici să primească „educația” cuvenită, li se predă o „lecție de patriotism” în mijlocul naturii. În urma lor rămân PET-uri, doze, caserole, sticle și mult deranj. Ai noștri fac asta, de fiecare dată, chiar dacă se spune că, codrul e frate cu românul, nu este așa, codrul nu vrea să fie frate cu cel care îl murdărește și își bate joc de el. Sper ca autoritățile să-și dezvolte abilitățile de detectivi, să găsească acești indivizi și să aplice legea, de câte ori au ocazia. Abandonarea deșeurilor la întâmplare este o practică greșită și trebuie taxată ca atare” – a declarat Ciprian Borza (Dumbrăvița Curată) la finalul acțiunii.

Parteneri evenimentului: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID), Retim Ecologic Service SA și Primăria Dumbrăvița.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...