
Iulius Farcău a participat la Conferința Națională a Asociației Administratorilor Publici din România

La sfârșitul săptămânii trecute, Iulius Farcău, administratorul public al comunei Dumbrăvița a participat, în premieră, la Conferința Națională a Asociației Administratorilor Publici din România, un eveniment care a reunit profesioniști dedicați din administrația publică locală din întreaga țară, organizat la București de Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO).
În calitate de Administrator Public al Comunei Dumbrăvița, am resimțit un real privilegiu de a fi parte a unei comunități administrative dinamice, animate de spirit civic, responsabilitate și angajament față de dezvoltarea durabilă a localităților pe care le reprezentăm. Dialogurile constructive, schimburile de idei valoroase și exemplele de bune practici împărtășite în cadrul conferinței au fost pentru mine o veritabilă sursă de inspirație și au consolidat convingerea că doar prin cooperare instituțională și viziune strategică putem contribui în mod semnificativ la progresul comunităților noastre – a transmis Farcău pe o rețea socială.