Delgaz Grid: Se întrerupe furnizarea de gaz în DUMBRĂVIȚA
Delgaz Grid (fost E.ON Distribuţie România) va întrerupe distribuția gazelor naturale miercuri, 25 iunie 2025, între orele 08:00 – 19:00, din cauza unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ”, în localitățile Dumbrăvița, Giarmata Vii și zona Aeroport din comuna Ghiroda (județul Timiș).
Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).


