
30 de persoane private de libertate au început atelierele artistice din cadrul proiectului Out of the Box II

Un număr de 30 de persoane aflate în detenție, din Penitenciarul Timișoara, au început, zilele acestea, participarea la atelierele de creație artistică organizate în cadrul proiectului cultural cu impact social Out of the Box II. Activitățile marchează debutul unei noi etape a inițiativei artistei vizuale Regina Damian, care îmbină arta contemporană cu nevoia profundă de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Pe durata acestei luni sunt organizate mai multe ateliere de creație, coordonate de artiști și facilitatori culturali, care oferă participanților un spațiu autentic de exprimare, reflecție și reconstrucție identitară. În continuarea primei ediții a proiectului, care s-a desfășurat și s-a bucurat de succes anul trecut, prin implicarea directă în procesul artistic, deținuții sunt încurajați să își descopere noi moduri de comunicare și să-și regândească rolul în comunitate.
Proiectul va culmina cu o expoziție publică în centrul Timișoarei, accesibilă gratuit, care va prezenta rezultatele acestor ateliere. Vernisajul expoziției, programat în cadrul programului dedicat Zilei Timișoarei, va funcționa ca o punte simbolică și reală între sistemul penitenciar și comunitatea civilă — un moment de întâlnire, validare și dialog deschis.
Out of the Box II continuă direcția de succes inițiată în 2024 și propune un model sustenabil de colaborare între sectorul cultural și cel penitenciar. Proiectul subliniază forța artei ca instrument de transformare socială și deschide o conversație esențială despre dreptul la a doua șansă, empatie și incluziune.
„Prin acest proiect ne dorim să generăm un impact pozitiv în viețile persoanelor aflate în detenție, să susținem incluziunea socială și să întărim coeziunea comunității din Timișoara, evidențiind rolul transformator al artei și culturii. Proiectul cultural OUT OF THE BOX II își propune, în principal, să răspundă nevoilor culturale actuale și să reînvie interesul pentru artă și creativitate, în special în rândul grupurilor aflate la marginea societății. Colaborăm cu deținuți pentru a le oferi un spațiu de exprimare artistică și o șansă reală de reintegrare socială”, afirmă Regina Damian, coordonatoarea proiectului OUT OF THE BOX II.
Mai multe detalii pe parcursul desfășurării proiectului regăsiți aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=61564457206045
*Out of the box este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara, din fondul pentru nevoi culturale de urgență.
*Proiectul este realizat în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul Timișoara și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
*Powered by Promograma TM – LED Wallpaper
Foto: Virgil Simionescu


