Selectați Pagina

Material lemnos confiscat la Orțișoara – Polițiștii timișeni au descoperit două transporturi neconforme

Material lemnos confiscat la Orțișoara – Polițiștii timișeni au descoperit două transporturi neconforme
Publicitate

Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au descoperit, la începutul acestei săptămâni, două transporturi de material lemnos cu nereguli, în urma unui control de rutină efectuat într-o parcare din localitatea Orțișoara, județul Timiș. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, incidentul a avut loc în data de 4 noiembrie, când echipajele au verificat două autoutilitare încărcate cu lemne.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că una dintre autoutilitare deținea un aviz de însoțire expirat, iar în cazul celei de-a doua, încărcătura transportată nu corespundea cu fotografia încărcăturii din aplicația electronică destinată monitorizării transporturilor de material lemnos. Practic, lemnul transportat era de altă esență decât cea declarată.

Conducătorul celor două autoutilitare, un bărbat de 50 de ani, a fost identificat și sancționat contravențional cu 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Reprezentanții Ocolului Silvic Pesac au procedat la cubarea și inventarierea tehnică a materialului lemnos, stabilind o cantitate totală de 4,645 metri cubi — respectiv 2,325 m³ de lemn de foc, esență fag, și 2,320 m³ de lemn de foc, esență cer.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Pesac.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...