Meciul 100 în Liga 2 pentru CSC Dumbrăvița, în deplasare la Chiajna
Echipa de fotbal CSC Dumbrăvița debutează în Grupa B a fazei de play-out din Liga 2 împotriva aceluiași adversar pe care l-a întâlnit și săptămâna trecută, CS Concordia Chiajna. De această dată, confruntarea va avea loc pe terenul ilfovenilor, sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 11:00.
Astfel, „alb-verzii” se reîntâlnesc la doar șapte zile distanță cu formația pe care au învins-o cu 1-0 sâmbăta trecută, în ultima etapă a sezonului regular.
Partida din Ilfov va marca o bornă istorică pentru club: meciul cu numărul 100 în Liga 2! În primele 99 de confruntări disputate la acest nivel, echipa a înregistrat 31 de victorii, 17 remize și 51 de înfrângeri, având un golaveraj total de 107-141.
Înaintea deplasării la Chiajna, antrenorul principal al echipei, Florin Fabian, a declarat următoarele pentru cscdumbravita.ro: „Avem un program complicat, spun eu. Chiar dacă nu numai noi avem programul complicat, o să mă refer doar la echipa noastră. Cred că va trebui să avem o organizare și o atitudine cel puțin la fel de bune cum am avut în ultimele patru meciuri pentru a face față unei grupe cu echipe care s-au bătut pentru play-off, cu echipe cu care am și jucat recent, cum e cazul Chiajnei, pe care am învins-o săptămâna trecută, cu echipe ca Satu Mare și Tunari, nu mai vorbesc de Șelimbăr, care nu au depus armele în tentativa lor de a se salva de la retrogradare. Deci va fi un play-out disputat, complicat și sperăm să ieșim cu fruntea sus la final.
Va fi un meci greu, care nu va semăna cu cel de sâmbăta trecut, categoric. De altfel, niciun meci nu seamănă cu celălalt, dar bănuiesc că cei de la Chiajna vor dori să se exprime diferit față de ceea ce au arătat la Dumbrăvița. La fel, și noi va trebui să gestionăm meciul astfel încât să putem să ne întoarcem cu punct sau puncte. De aceea, va trebui să facem un meci perfect din punct de vedere al organizării de joc și să avem aceeași determinare care să ne ajute să putem să ieșim cu fruntea sus din acest joc.
În fotbal, e greu de gestionat și succesul, și insuccesul. Dar eu cred că băieții conștientizează că suntem într-un moment bun și depinde doar de noi să îl menținem. Așa că mizez pe dorința lor de a avea în continuare rezultate bune și atitudinea potrivită, pentru că avem mare nevoie de puncte chiar din primele meciuri pentru a ne salva de la retrogradare.
Deocamdată nu știm cine vom putea miza dintre cei accidentați. Cert este că se antrenează toți jucătorii cu echipa, așa că e posibil să avem jucători care au fost accidentați pe bancă sau în teren, în meciul de sâmbătă, de la Chiajna. Cred că mai important este să ne menținem această unitate de grup, să avem spiritul de echipă pe care l-am demonstrat în ultimele meciuri”.


