INCENDIU pe Centura Timișoarei: O autoutilitară a luat foc în mers. Doi oameni au scăpat ca prin minune
Alertă în această dimineață, în jurul orei 08:50, pe Centura Ocolitoare a Timișoarei, pe tronsonul cuprins între localitățile Giarmata Vii și Dumbrăvița. Pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară aflată în trafic. La fața locului s-au deplasat rapid șapte salvatori cu două autospeciale, respectiv o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În momentul în care flăcările au izbucnit la compartimentul motor, în autovehicul se aflau două persoane. Simțind mirosul de fum și observând pericolul, acestea au reușit să oprească pe marginea drumului și să se autoevacueze la timp, înainte ca echipajele de salvare să ajungă la fața locului, astfel că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la compartimentul motor, însă militarii au acționat prompt și au reușit să lichideze flăcările la scurt timp. Datorită intervenției rapide, focul a fost izolat și nu a afectat habitaclul autovehiculului, limitând semnificativ pagubele materiale. Traficul în zonă a fost restricționat parțial pe durata intervenției, dar a fost reluat în condiții normale imediat după finalizarea misiunii.


