
Aleșii locali din Dumbrăvița au fost convocați pentru o ședință extraordinară – 5 puncte pe ordinea de zi

Marți, 11 octombrie 2022 de la ora 16 va începe ședința extraordinară a Consiliului Local Dumbrăvița (CLD), iar conform convocatorului, pe ordinea de zi vor figura cinci puncte. În ședința prezidată de Bogdan-Cătălin Pereanu (USR), se va vota despre construirea unui centru de colectare deșeuri prin aport voluntar, aprobarea notei conceptuale și temei de proiectare pentru investiția ”Extinderea rețelelor de apă uzată în localitatea Dumbrăvița”, achiziționarea unor servicii juridice constând în consultanță juridică de specialitate, dar și privind rectificarea bugetară, proiect care a picat la ultima ședință ordinară.
Ședința se va desfășura cu prezența online – prin aplicația ZOOM CLOUD MEETINGS – și va fi transmisă în direct de DumbravitaTV.ro.