
CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ este dedicată dramaturgiei contemporane românești și noilor traduceri din literatura dramatică a lumii.

De la 1 februarie, Teatrul Național din Timișoara a deschis pe site-ul
www.tntimisoara.com platforma on-line CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ, dedicată dramaturgiei
contemporane românești și noilor traduceri din literatura dramatică a lumii. CLOUD – BIBLIOTECA
VIRTUALĂ vine în sprijinul profesioniștilor de teatru și al studenților din învățământul teatral,
punându-i în contact cu texte noi și, de asemenea, cu autorii acestora sau, în funcție de text, cu
traducătorii.
CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ face parte din programul VIRTUAL, inclus în proiectul de management
aprobat pentru Teatrul Național din Timișoara, pentru perioada 2022 – 2026 și, totodată, este parte
din proiectul Vocile orașului – Open the words, în perspectiva Capitalei Europene a Culturii și
reprezintă o formulă alternativă de promovare a dramaturgiei românești și de accesare a dramaturgiei
universale în traduceri.
Teatrul Național vine în întâmpinarea utilizatorilor platformei, prefațând piesele cu un sinopsis și,
totodată menționând pe fiecare text inclus în CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ datele de contact ale
autorului sau traducătorului, dat fiind că pentru utilizarea textelor în vederea montării, publicării etc.,
este necesară obținerea drepturilor din partea autorului. Lectura textelor incluse în CLOUD –
BIBLIOTECA VIRTUALĂ este gratuită.