
CNAIR anunță posibile întreruperi în emiterea rovinietei și a peajului prin SIEGMCR

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că miercuri, 24.07.2024, în intervalul orar 00:00 – 02:00, în urma unor lucrări de update ale echipamentelor de comunicații din centrul de date, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SIEGMCR poate fi îngreunată/ întreruptă. În aceste condiții, traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei în acest interval de timp poate fi îngreunat.
Cei de la CNAIR reamintesc utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24: 00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.