Selectați Pagina

Elevii din Dumbrăvița au explorat știința prin atelierele Științescu – un program coordonat de Fundația Comunitară Timișoara

Elevii din Dumbrăvița au explorat știința prin atelierele Științescu – un program coordonat de Fundația Comunitară Timișoara
Publicitate

Prin jocuri, experimente și multă curiozitate, peste 6.460 de copii din Timiș, Arad și Hunedoara au descoperit noțiuni esențiale din știință, artă și tehnologie și modul în care acestea prind viață în situații reale. Toate acestea au fost posibile datorită celor 16 proiecte STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) finanțate prin Fondul Științescu în 2025, susținute de 311 de mentori pasionați care au explorat teme de la fizică, inteligență artificială, realitate virtuală și artă, până la ecologie, chimie, geologie și astronomie.

Proiectele au însumat un buget de total 193.256 lei, peste 6.160 de ore de voluntariat oferite educației de mentori și echipele de proiect, și au ajuns în 44 de comunități: Timișoara, Recaș, Giarmăta, Topolovățu Mare, Șuștra, Mașloc, Dumbrăvița, Zerind, Adea, Satu-Nou, Mailat, Dorobanți, Baia de Criș, Arad, Secusigiu, Nădlac, Ineu, Chișineu Criș, Andrei Șaguna, Deva, Hunedoara, Lugoj, Sudriaș, Sânnicolau, Cenad, Birda, Deta, Pesac, Sânandrei, Iohanisfeld, Otelec, Gătaia, Ilteu, Seliște, Petriș, Corbești, Roșia Nouă, Obârșia, Vladimescu, Pecica, Sântana, Cerneteaz, Izvin și Ciacova.

„Științescu Timișoara, Științescu Arad și, pentru primul an, Științescu Hunedoara ne arată același lucru: când copiii au spațiu să exploreze, iar mentorii au libertatea să creeze, comunitățile noastre cresc mai curajoase, mai curioase și mai pregătite pentru viitor. Științescu nu este doar un program, este o energie care se propagă, o cultură a întrebărilor și a experimentului, un loc în care știința devine punte între oameni. Suntem mândri să fim parte din această mișcare care aprinde scântei și construiește, pas cu pas, generații care schimbă lumea.” a declarat Daniela Chesaru, Director Executiv, Fundația Comunitară Timișoara

Publicitate

Despre autor

DTV

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...