
,,CROSUL REGALITĂȚII,, la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Universitatea Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara organizează „CROSUL REGALITĂȚII, ediția a VII-a”, cu ocazia celebrării Zilei Regalității. În cadrul acestui eveniment vor avea loc următoarele activități: vizionare film istoric, Show Cheerleading Club, Cros, Campionat Fotbal și Campionat BeachVolley.
Este o ocazie specială pentru a sărbători și a comemora momente importante din istoria României.
Ziua de 10 Mai are triplă semnificație istorică, marcând începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege al țării .
De asemenea, este important să menționăm că Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara rămâne recunoscătoare memoriei Majestății Sale Regele Mihai I pentru susținerea învățământului superior românesc și semnarea Decretului Regal de înființare în 1945 .
Acest eveniment aduce comunitatea împreună pentru a sărbători și a onora regalitatea și istoria țării noastre!
