Selectați pagina

CSC Dumbrăvița a întâlnit Universitatea Craiova în al doilea meci de pregătire

CSC Dumbrăvița a întâlnit Universitatea Craiova în al doilea meci de pregătire
Publicitate

CSC Dumbrăvița a pierdut la limită amicalul disputat astăzi, în baza sportivă Lunca Jiului, cu Universitatea Craiova. A treia clasată din ediția trecută a Superligii s-a impus cu 1-0

Prima repriză a fost echilibrată, cu situații importante de ambele părți. Prima șansă mare de gol a aparținut alb-verzilor: în minutul 7, Modan a trimis o pasă în adâncime, iar Dragan Paulevici a șutat de la mare distanță, fiind aproape de a-l surprinde pe portarul oltenilor. În replică, gazdele au lovit bara porții lui Trifon, în minutul 15, prin Andrei Ivan. O nouă șansă importantă de gol pentru Dumbrăvița a venit în minutul 38: Paulevici l-a lansat pe stânga pe Cibi, care a depășit doi adversari, a intrat în centru și a șutat de la 16 metri, puțin pe lângă poartă.

În repriza a doua, staff-ul nostru tehnic a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Craiovenii au marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 68, prin Alexandru Mitriță, cu un șut sub transversală de la 13 metri.

24 din cei 25 de jucători aflați de ieri în cantonament au evoluat în partida de astăzi. Singurul absent a fost Luca Bodri, în convalescență după o problemă de sănătate.

CSC Dumbrăvița a început meciul de astăzi în formula Trifon (30, Iliescu; 60, Mikloș) – Vasluian (46, Sofran; 80, Băluțoiu), Zurbagiu (cpt.) (75, Pădurariu), Apro (46, Ristin), Cibi (46, Sima) – Burdeț (60, Horcea), Salhi (46, Scutaru) – Morariu (65, Joldea), E. Adam (46, Martinov), Paulevici (70, Ghinescu) – Modan (60, Olaru)

Echipa alb verde se întoarce în cantonamentul de la Sântămăria-Orlea, iar marți se va deplasa la Cluj, pentru un nou test puternic, în compania vicecampioanei CFR Cluj. Partida e programată pe arena din Gruia, la ora 18.00.

E clar că s-au întâlnit astăzi două echipe aflate în momente diferite ale pregătirii. Noi suntem abia la început, iar ei se pregătesc de prima etapă, au primul meci peste mai puțin de o săptămână. Am arătat foarte bine în acest joc, pot spune că jucătorii noi s-au integrat deja foarte bine, încă de la primul test am văzut acest lucru. E îmbucurător faptul că am ținut piept cu brio unei echipe de primă ligă, participantă în cupele europene. Am avut câteva ocazii destul de mari în prima repriză. Într-adevăr, după minutul 60, pe fondul schimbărilor, am fost dominați clar, dar și în aceste condiții am rezistat și ne-am apărat destul de bine. Chiar dacă gazdele au fost în control, le-am pus probleme, am fost preocupați de joc, nu doar de apărare până în minutul 60. Sunt semne îmbucurătoare pentru început”, a declarat antrenorul echipei noastre, Cosmin Stan.

Odată cu ultimele sosiri, lotul pentru viitorul sezon începe să prindă contur. Probabil mai avem nevoie doar de juniori născuți în 2006. Am mai avea nevoie de unul sau doi. În rest, stăm destul de bine, suntem acoperiți destul de bine pe posturi și cred că, în mare măsură, cam acesta va fi lotul”, a explicat Stan.

Pentru jucătorii pregătiți de Cosmin Stan, continuă cea mai grea perioadă a acestei veri – cantonamentul. Pe băieți îi așteaptă câte două antrenamente pe zi, cu foarte multe alergări, cu foarte multă forță. Mai puțin vom lucra cu mingea în perioada aceasta. Și ne mai așteaptă încă un amical foarte puternic, marți, cu CFR Cluj”, a conchis Cosmin Stan.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...