
CSC Dumbrăvița, amical la Periam cu o saptâmănă înainte de debutul în Liga2

Cu o săptămână înainte de debutul în Liga2, CSC Dumbrăvița va disputa penultimul amical. Astfel, sâmbătă, de la ora 10, alb-verzii se vor duela cu Avântul Periam, pe terenul echipei din eșalonul al treilea.
„La fel ca la meciul cu Ripensia, urmărim cristalizarea primului 11. Vreau să văd la lucru jucătorii care ar putea compune formula noastră de start sâmbăta viitoare, la meciul de la Târgu Jiu”, a precizat antrenorul principal Cosmin Stan.
Din păcate, pentru acest penultim joc de pregătire dinaintea începerii campionatului, dumbrăvițenii vor avea destul de multe indisponibilități. Atacantul David Popa va absenta și în jocul cu Periam, din cauza unei accidentări, dar se speră în revenirea lui la antrenamente începând de săptămâna viitoare. În cazul lui, Alexandru Tismonar, accidentat în repriza a doua a meciului cu Ripensia UVT, glezna arată ceva mai bine, dar continuă să fie menajat cel puțin până la începutul următoarei săptămâni. De asemenea, cu o problemă la inghinali se confruntă și tânărul Denis Blickling. Pe lista indisponibililor se mai află Dragan Paulevici, care va absenta o perioadă mai îndelungată.
Altfel, mijlocașul Denis Curea l-a convins pe Cosmin Stan și va face, cel mai probabil, parte din lotul cu care vor începe campionatul.
„După amicalul cu Ripensia, de miercurea trecută, ne-am convins și dorim să îl păstrăm. Urmează să rezolvăm actele pentru un împrumut, pentru că el aparține de Farul Constanța”, a mai spus Cosmin Stan pentru cscdumbravita.ro, care a mai precizat că „în mare parte, lotul e format pentru începutul de campionat. Mai e întreaga lună august în care se pot face transferuri, sigur că mai pot apărea veniri și plecări, însă într-o proporție foarte mare aceasta este echipa cu care abordăm sezonul”.
Amicalul de la mijlocul săptămânii viitoare, cu UTA U19, se va disputa la Timișoara și nu la Arad, cum se stabilise inițial. Meciul va avea loc miercuri, 3 august, de la ora 10, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.