Selectați Pagina

CSC Dumbrăvița întâlnește sâmbătă pe Ceahlăul Piatra Neamț, în căutarea primei victorii acasă

CSC Dumbrăvița întâlnește sâmbătă pe Ceahlăul Piatra Neamț, în căutarea primei victorii acasă
Publicitate

Echipa de fotbal CSC Dumbrăvița revine pe stadionul „Ștefan Dobay”, cu prilejul etapei a 13-a din Liga: alb-verzii primesc vizita echipei ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11. Partida va putea fi urmărită pe canalul de YouTube FRF TV.

Dumbrăvițenii vin după succesul nesperat în Ghencea, astfel că elevii lui Florin Fabian au contabilizat a treia victorie stagională, și speră să obțină sâmbătă și primele trei puncte pe teren propriu din actualul campionat.

Înaintea confruntării cu nemțenii, antrenorul Florin Fabian a declarat următoarele pentru cscdumbravita.ro:

E greu de gestionat și un eșec, dar e greu de gestionat și o victorie de asemenea magnitudine. Le-am transmis băieților să rămânem echilibrați, pentru că avem în continuare meciuri grele în această toamnă. Mai avem cinci meciuri din care trebuie să scoatem puncte, pentru că nu suntem încă într-o situație în care să ne relaxăm și, chiar dacă am fi, mie nu îmi plac relaxările. Ne așteaptă meciul cu Ceahlăul și mi-aș dori să câștigăm în sfârșit acasă, pentru că, în primul rând, avem nevoie de puncte și, în al doilea rând, vrem să le oferim suporterilor și comunității dumbrăvițene o victorie care să aducă mai multă liniște în tabăra noastră.

Aștept să avem mai multă consistență în faza de atac și, cu o prevenție defensivă bună, să putem să ne adjudecăm cele trei puncte. Pe lângă asta, e nevoie de aceeași determinare, de aceeași organizare de joc pe care am avut-o și la meciul de la Steaua și atunci, cu siguranță, ne putem gândi la un rezultat care să ne aducă trei puncte.

În primul rând, Ceahlăul are un antrenor foarte bun (n.r. Cristian Pustai), un antrenor cu experiență, care, cu siguranță, știe să își organizeze echipa de o manieră în care să pună probleme oricărui adversar din Liga 2. Așa că trebuie să fim foarte precauți! Au câțiva jucători periculoși, în special Davordzie, care e un jucător peste media Ligii 2, din punctul meu de vedere. Deci nu ne așteaptă un meci ușor, de altfel niciun meci nu e ușor pentru noi în această ligă. Va trebui să fim foarte atenți la punctele lor forte și, bineînțeles, să avem noi organizarea de joc care să ne ducă cât mai aproape de poarta adversă și să reușim să înscriem.

Avem probleme medicale destul de complicate: Sofran, Olariu și Cibi. Deocamdată, nu știm când vor fi recuperați. În schimb, n-avem suspendați. Ne bazăm pe restul lotului și sper să fie fiecare dintre jucători să fie conștient că, dacă intră în teren, trebuie să dea totul!”.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...