
Cupa Româniai la Tenis de masă – Tania Plăian a produs surpriza în Sala Polivalentă din Dumbrăvița

Tania Plăian (CSM Bistrița) a învins-o în semifinale pe Bernadette Szőcs (Steaua București) apoi și-a adjudecat în finală Cupa României, în detrimentul Elenei Zaharia (Farul Constanța). Chiar dacă Plăian, componenta echipei naționale U21, a mai învins-o în trecut pe fosta colega de club, aceasta a fost totuși o surpriza turneului găzduit de Sala Polivalentă Dumbrăvița, pe care mult mai titrata Szőcs a digerat-o extrem de greu. La masculin Alexandru Manole l-a învins în finală pe colegul Alin Spelbuș de la CS Voinţa Câmpulung, astfel că pe ultima treaptă a podiumului a urcat Cristian Chiriță (Steaua București) și Darius Toma (CSM Bistrița).
„Am avut onoarea să o avem pe Bernadette Szocs, dar și pe Andreea Dragoman în Sala Polivalentă din Dumbrăvița, chiar dacă ultima nu a mai reușit să evolueze pentru seniori după accidentarea de marți. De asemenea o parte din concurenții de la masculin Manole, Spelbuș… vorbim de elita care astăzi joacă în multe cluburi din străinătate. Din punct de vedere al sportivilor noștri, am avut destul de mulți angrenați în competiție. Cele mai bune rezultate le-am obținut cu cele două surori, Mihaela Ilie de la CSC Dumbrăvița, iar Andreea Zanfir de la ACS Dumbrăvița… iele au jucat în sferturi cu Szőcs, respectiv cu Mitrofan. Sigur că toți ne dorim să urcăm sus pe podium, dar ținând cont de situația financiară din ultimul an, de pandemia care a împiedicat mulți sportivi să facă o pregătire mai elaborată,comparând cu jucători care sunt foarte des angrenați în meciurile externe, au în mână multe concursuri în ultima perioadă de timp, ceea ce face diferența ca formă de joc” – ne-a declarat Nicoleta Mariana Husar, cea care coordonează activitatea sportivă și administrativă de la secțiile de tenis de masă din cadrul ACS și CSC Dumbrăvița.