Dințișorii Veseli: un nou format interactiv în 8 orașe ale țării
dm drogerie markt lansează campania educațională „Dințișorii Veseli” în opt orașe din
România, patru locații în luna mai, pentru a schimba obiceiurile de igienă orală ale
copiilor prin joc, povești și exemple practice. Inițiativa ajută micuții să se împrietenească
cu stomatologul și să depășească frica, transformând educația timpurie într-o investiție
în sănătatea lor pe termen lung.
În această primăvară, copiii sunt invitați să descopere că spălatul pe dinți poate deveni
o joacă captivantă! Prin circuite speciale pline de activități diverse:
Se vor împrieteni cu Doctorul Zâmbet și Crocodințilă, mascota campaniei
Pot peria dinți uriași
Vor asambla propriul ghiozdănel cu produse Colgate și Dontodent
Vor descoperi abilități de igienă orală într-un mod accesibil și atractiv
Dințișorii Veseli vor fi prezenți în trei magazine dm din România, precum și în cadrul
unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Timișoara:
9-10 mai – dm Militari, București
16-17 mai – dm Militari, București
23-24 mai – AFI, Arad
31 mai – Stadionul Știința Timișoara
Acțiunea va continua în toamna acestui an și cuprinde orașele:
5-6 septembrie – Satu Mare
12-13 septembrie – Târgoviște
19-20 septembrie – Botoșani
26-27 septembrie – Alba Iulia
Participarea este 100% gratuită, dar locurile sunt limitate. Părinții interesați îi pot
înscrie pe cei mici ușor și rapid, completând formularul:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScsSEaEdDrG9zAyXtW-T4czMx7kWZR5yMDqiHzKxQC9SuG10g/viewform
Evenimentul se adresează copiilorcu vârste între 3 și 9 ani, iar prezența unui adult însoțitor este obligatorie.
Lansată în 2019, campania „Dințișorii Veseli” face parte din angajamentul dm drogerie
markt de a sprijini educația pentru igienă orală și de a contribui la formarea unor
comunități informate și implicate în prevenția problemelor dentare.
De-a lungul anilor, proiectul „Dințișorii Veseli” a ajuns în 46 de grădinițe din 38 de
orașe din România, iar Crocodințilă a străbătut peste 13.000 de kilometri prin
toată țara și s-a întâlnit cu mai mult de 4.500 de copii. Noua etapă, cu format
modernizat în magazinele dm, marchează o extindere semnificativă a acestui demers
educativ cu impact comunitar.
Pentru mai multe detalii despre campania „Dințișorii Veseli”, vizitați site-ul official:
https://www.dm-impreuna.ro/ro/dintisorii-veseli/.
Obiectivul Colgate-Palmolive România, companie prezentă pe piața românească încă din 1992,
este de a susține și de a îmbunătăți sănătatea orală. Acest lucru se întâmplă prin dezvoltarea
de produse și soluții pentru zâmbete sănătoase, cât și prin implicare activă într-o serie de
programe educaționale adresate publicului larg, în mediile universitare şi profesionale, făcând în
același timp toate eforturile pentru a proteja mediul înconjurător.
dm susține un stil de viață sănătos și sustenabil prin produse eco-friendly și inițiative care
protejează mediul și sprijină comunitățile. Compania a fost înființată în 1973 și este prezentă în
14 țări din Europa, ceea ce o clasifică drept cel mai mare lanț de magazine de profil din Europa.
În România, dm este prezent din 2007, timp în care a înregistrat o dezvoltare constantă și
sustenabilă, a creat peste 2.000 de locuri de muncă, peste 160 de magazine fizice, un magazin
online și aplicația „dm-ul meu”.


