Selectați pagina

Episcopia Romano-Catolică: Ultimele detalii despre pelerinajul credincioșilor germani la Maria Radna

Episcopia Romano-Catolică: Ultimele detalii despre pelerinajul credincioșilor germani la Maria Radna
Publicitate

Cu ocazia sărbătorii franciscane „Portiuncula“, va avea loc marți, 2 august 2022, deja tradiționalul pelerinaj al credincioșilor catolici germani la Maria-Radna. Sfânta Liturghie solemnă, de pelerinaj, va fi celebrată la ora 11.00 de Pr. Paul Kollar, Spiritual al Asociației Gerhardsforum al Șvabilor Bănățeni, de Msgr.Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara și de mai mulți preoți din Banat, care fie trăiesc aici sau în străinătate. Predica va fi rostită de Pr. Paul Kollar. Programul zilei de pelerinaj se prezintă după cum urmează: la ora 10.30 – program de cântece mariane cântate de toți pelerinii prezenți, în Bazilică, la ora 11.00 – sfânta Liturghie, acompaniată muzical la orgă de dr. Franz Metz. La ora 13.00 – Prânzul în aer liber (pentru cei interesați: vă rugăm să vă înscrieți/ anunțați la: j.cadarean@yahoo.com/ Tel. 0729919965). În continuare, la ora 14.00 – Devoțiunea Calea sf. Cruci pe dealul din spatele bazilicii (în caz de vreme nefavorabilă, în bazilică) împreună cu preoții prezenți. Pelerinilor le este oferită ocazia de a efectua: vizită în Muzeul Mănăstirii Maria-Radna (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga, din bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii), vizita la magazinul de suveniruri și obiecte devoționale al mănăstiriirespectiv vizita la Infocentru (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga din bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii). La ora 16.00 are loc un Concert muzical în Bazilică susținut de Dr. Franz Metz (Orgă) și invitații domniei sale: Alexandra Guțu (Violoncel), Wilfried Michl (Bariton)șiCristian Ardelean (Bas). În programul concertului se regăsesc piese muzicale de Gounod, Liszt dar și ale unor compozitori bănățeni precum: Maschek, Speer, Heller, Pogatschnigg. Organizatori: Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, Basilica Maria-Radna, Forumul sf. Gerhard al Șvabilor Bănățeni, München, Asociația Șvabilor Bănățeni, München, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Forumul Democrat al Germanilor din Banatul Montan, Asociația de Cultură și Educație a Adulților „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“, Asociația Germanilor din Banatul Montan, în Germania, Opera Sf. Gerhards, Stuttgart.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...