
FOTO: Cinema City din Iulius Town s-a extins și are dotări de ultimă generație

Multiplexul Cinema City s-a extins și are un design complet nou și dotări de ultimă generație. Are 12 săli, iar în premieră regională, vor fi deschise sălile VIP și sala multifuncțională “All Stars Cinema”.

Cinema City VIP oferă servicii all inclusive, popcorn și nachos la discreție, iar filmele vor putea fi urmărite din celebrele fotolii de piele complet computerizate. Toate aceste facilități vor fi incluse în prețul unui singur bilet de cinema. Accesul în zona VIP se va face cu 30 de minute înainte de începerea proiecției.
„All Stars Cinema” este o sală multifuncțională, dotată cu o scenă și un sistem de sonorizare Dolby Atmos, care are cea mai nouă tehnologie audio surround din lume și poate reda simultan până la 128 de obiecte audio independente. Sala are o capacitate de 384 locuri și este special concepută pentru a găzdui premiere de gală, conferințe sau spectacole artistice.