Selectați pagina

FOTO: Victorie în Dealul Florilor! Dumbrăvița se impune cu mari emoții la Baia Mare

FOTO: Victorie în Dealul Florilor! Dumbrăvița se impune cu mari emoții la Baia Mare
Publicitate

CSC Dumbrăvița a întrerupt seria rezultatelor negative din Liga a II-a, prin victoria de astăzi, cu 4-3, de pe terenul celor de la CS Minaur Baia Mare, din etapa a 7-a a campionatului. Alb-verzii au condus cu 3-0 și apoi cu 4-1 la pauză pe arena „Viorel Mateianu”, însă gazdele au reușit să se apropie periculos în repriza a doua și să pericliteze victoria pentru elevii lui Cosmin Stan.

După un start curajos de partidă, Dumbrăvița a deschis scorul, în minutul 9, prin Toma Bodri, care a pătruns pe partea dreaptă în careu și a finalizat cu un lob din 6 metri, peste portarul Costache. Avantajul alb-verzilor s-a dublat în minutul 13, atunci când Luca Bodri a centrat de pe stânga pentru Dragan Paulevici, care a marcat cu capul, din șapte metri, cu toată opoziția fundașului Stoian și a portarului Costache. Startul excelent de meci al echipei s-a concretizat și printr-un al treilea gol, marcat în minutul 20, atunci când Călin Toma a bătut un corner de pe dreapta, iar Patrick Pașcalău, care a câștigat lupta cu Gneba, a înscris cu o lovitură de cap. Antrenorul gazdelor, Ciprian Danciu, a efectuat nu mai puțin de patru schimbări în minutul 25, iar „sângele proaspăt” a dat imediat roade. În minutul 30, Sergiu Ciocan a profitat de o indecizie a fundașilor noștri, a centrat în fața porții pentru Chinde, însă Toma Bodri, intrat prin alunecare în careul mic, își împinge mingea în propria poartă. Scorul primei reprize avea să-l stabilească însă echipa alb-verde, în minutul 40, atunci când Costel Zurbagiu a punctat după ce a rămas singur cu portarul advers.

Și repriza secundă a început în forță, însă în favoarea gazdelor de această dată. În minutul 52, după un corner executat de Donca, Viorel Chinde a reluat cu latul, din cinci metri, din unghi închis: 2-4. Apoi, în minutul 60, Sergiu Ciocan a marcat al treilea gol pentru Minaur, dintr-un penalty dictat pentru un fault comis de Toma Bodri, în careu, asupra lui Chitaș.

În ultima jumătate de oră, maramureșenii au căutat egalarea, dar nu au reușit să mai destabilizeze apărarea echipei noastre. Mai mult, în minutul 90+1, băimăreanul Lazăr a fost trimis la cabine, văzând al doilea „galben” pentru un fault prin alunecare, cu piciorul sus, asupra lui Ghinescu. Astfel, în prelungiri, cele mai mari ocazii au aparținut echipei noastre. Mai întâi, Curea a scăpat singur cu portarul, dar nu a nimerit ținta din opt metri. Apoi, la ultima fază, Gneba a trimis o pasă „acasă”, din lateral stânga, portarul Costache a fost păcălit, dar mingea s-a scurs paralel cu linia porții.

S-a încheiat 4-3 pentru CSCD, care pune punct unei serii de șase meciuri fără victorie și trei eșecuri consecutive în campionat. Urmează o pauză în Liga a II-a, prilejuită de meciurile echipelor naționale, după care vine o săptămână cu două jocuri grele „acasă”: în Cupa României, cu Politehnica Iași, și în campionat, cu Ripensia.

Minaur Baia Mare (antrenor Ciprian Danciu): Costache – Alexe, Simion (25, Lazăr), Mondragon (cpt.), Stoian (25, Neacșu) – Gneba, Donca, Stănescu, Rotar (25, Ciocan) – Mărieș (25, Chinde), Chitaș

CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Mikloș – Bura-Koț, Gîsă (61, Tănase), C. Toma – T. Bodri, Olaru, Zurbagiu (cpt.), Martinov (61, Ghinescu), L. Bodri (66, Tismonar) – Paulevici, Pașcalău (81, Curea)

Declarații Cosmin Stan

„Când vii după trei înfrângeri consecutive, când nu ai curaj – pentru că în ulltimele jocuri am pierdut mult din încredere și curaj – vă dați seama că am făcut orice pentru a câștiga acest meci. Chiar dacă, spre final, am tras de timp un pic exagerat. Dar dacă Baia Mare ar fi fost în această situație, nu ar fi făcut oare la fel? Cei din partea de vest a țării mă cunosc, sunt tipul de antrenor care schimbă mult de la o etapă la alta, chiar și în cazul victoriilor. Avem un lot de 26 de jucători, spre deosebire de anul trecut, când lotul a fost foarte restrâns. Vreau să îi capacitez, să dea cât mai mult, pentru că ei până în ultima clipă nu știu dacă sunt titulari sau rezerve. Pe de o parte, cred că e un lucru bun, dar pe de altă parte e o problemă pentru omogenizarea primului 11. Dar eu merg pe această idee, să fie concurență cât mai bună pe posturi”.

„Paulevici vine după trei luni de absență, în 10 zile a jucat trei meciuri. Azi a fost de departe cel mai bun de pe teren! Eu nu pot să-mi dau seama de unde are băiatul acesta atâta forță în el. După ce a avut ligamentele colaterale interne parțial rupte… După numai două săptămâni de antrenamente să fie azi cel mai bun de pe teren și să alerge necontenit până la final… Mare păcat pentru el că nu a făcut mai repede pasul la un nivel superior”.

„Zurbagiu e și căpitan, și antrenorul de teren, asta e clar. S-a văzut că, din momentul în care a coborât în apărare, adversarii nu au mai avut ocaziile pe care și le creaseră până atunci. M-ați întrebat și de Pașcalău… La 16 ani și jumătate, acest copil a marcat în ambele meciuri din această săptămână”.

 „Avem două săptămâni să disputăm meciul cu Ripensia, dar până atunci ne așteaptă meciul din Cupă, cu Politehnica Iași. Tratăm la modul cel mai serios Cupa României, unde vom încerca să ajungem în grupe. O luăm pas cu pas și încercăm apoi să învingem Ripensia. Ei ne-au bătut într-un amical în vară, cu 4-2, dar și noi am bătut pe Unirea Dej cu 2-1 și apoi ei ne-au bătut în campionat. Deci, eu sper că prin această victorie să ne descătușăm cu totul și să ne impunem și cu Ripensia, cu cât mai multe goluri marcate!”

„E foarte important că toți banii care se promit la echipă vin la timp. Uneori chiar înainte de datele scadente! Acest lucru crează liniște în vestiar, o liniște de care eu sunt foarte mulțumit. Un antrenor căruia clubul îi oferă toate condițiile și liniște, e un antrenor mulțumit”.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...