
IPJ Timiș: În Dumbrăvița a fost identificat în trafic un minor care conducea o trotinetă electrică încadrată în categoria mopedelor

Luni, în data de 18 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au desfășurat o acțiune preventivă, vizând reducerea accidentelor de circulație produse pe fondul indisciplinei manifestate de către conducătorii de biciclete, trotinete, mopede, precum și de pietoni.
Conform comunicatului de presă emis de IPJ Timiș, activitățile s-au concentrat în zonele din municipiu în care au fost înregistrate accidente rutiere cu implicarea acestor categorii de participanți la trafic sau în care există un risc ridicat de producere a unor astfel de evenimente.
Polițiștii au realizat 66 de verificări în sistemul E-DAC, controlate 20 de autovehicule și legitimați 46 de participanți la trafic. Pe parcursul activităților, au fost efectuate 27 de testări cu aparatul alcooltest și o testare drugtest. Au fost constate două infracțiuni, ambele în rândul conducătorilor de mopede electrice. În total, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.290 de lei, toate în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Dintre sancțiunile aplicate, 35 au fost adresate conducătorilor de biciclete și trotinete, iar 5 au vizat pietoni care nu au respectat regulile de circulație.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea tuturor participanților la trafic. Spre exemplu, în comuna Dumbrăvița a fost identificat în trafic un minor de 16 ani, care conducea o trotinetă electrică.
În urma verificărilor efectuate aceștia au constatat faptul că trotineta electrică depășește limita de 25km/h, aceasta fiind încadrată în categoria mopedelor, însă nu era înmatriculată/înregistrată. De asemenea, conducătorul trotinetei electrice nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat