Selectați pagina

Junior Athletics Championship revine după pandemie

Junior Athletics Championship revine după pandemie
Publicitate

CS Athletics organizează primul eveniment sportiv internațional pentru copii după relaxarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. După ce anul trecut evenimentul a fost anulat, cea de-a doua ediție a JUNIOR ATHLETICS CHAMPIONSHIP (JAC) se va desfășura la Timișoara pe data de 22 mai, pe Stadionul Știința din Timișoara, singura locație amenajată din județul Timiș care poate să găzduiască o competiție de atletism de performanță. JAC este singurul campionat de atletism pentru copiii din România care este organizat la standarde internaționale de concurs.

Participanții, copii cu vârste cuprinse între 9-16 ani, vor concura în 8 probe de alergare în funcție de vârstă și în proba de săritură în lungime. După succesul de la prima ediție din 2019 care s-a bucurat de prezența mai multor cluburi din România, Serbia și Ungaria, la cea de-a doua ediție, organizatorii JUNIOR ATHLETICS CHAMPIONSHIP așteaptă o participare similară în special că unele restricțiile s-au ridicat.

În program sunt incluse si cinci probe de open unde sunt invitați să participe oricine dorește. La startul probei de 800m open va fi prezentă și campioana națională și balcanică, CRISTINA BĂLAN, cea mai titrată sportivă legitimată la CS Athletics.

La fel ca la prima ediție, în program sunt incluse și trei curse unde participă 50 de copii cu nevoi speciale cu scopul  de a încuraja  sportul para-olimpic și a integra acești copii în rândul comunității sportive. Pentru prima dată, în cadrul probei de ștafetă vor fi echipe mixte formate din copii înscriși la cluburile de atletism și copii cu nevoi speciale. Secțiunea este  coordonată de Dna. psh. Adriana Lăzăruțiu, profesor în cadrul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu” Timișoara.

Evenimentul este organizat în totalitate de părinții și copiii de la clubul CS Athletics alături de dl antrenor Raymond Gulyas. În acest scop, copiii legitimați la CS Athletics au organizat săptămâna trecută „Fun Run”, un eveniment de alergare cu strângere de fonduri cu scopul de a ajuta financiar la organizarea evenimentului.

„Suntem încântați că, după o pauză de un an, putem organiza cea de-a doua ediție a Junior Athletics Championship. Copii au nevoie de astfel de evenimente pentru a reveni la normalitate și pentru a-și redobândi copilăria. Această competiție sportivă are mai multe scopuri. În primul rând își propune să promoveze atletismul în rândul copiilor atât ca o opțiune de sport de performanță, cât și ca alternativă de recreere și mod sănătos de viață. În al doilea rând, are ca scop integrarea și incluziunea copiilor cu nevoi speciale în comunitate prin activități sportive. Și nu în ultimul rând, JAC este o oportunitate de a construi o comunitate puternică cu scopul de a încuraja și sprijini performanțele în atletism. Acest eveniment nu ar fi posibil fără implicarea sponsorilor, partenerilor și părinților de la club care cred în valorile și profesionalismul acestui eveniment.”, a declarat prof. Raymond Gulyas, președintele CS Athletics Timișoara.

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...