
La sfârșitul lunii iulie, Dumbrăvița devine capitala padelului profesionist

La sfârșitul lunii iulie, Dumbrăvița devine capitala padelului profesionist. Padelul, cel mai nou sport recunoscut oficial de Ministerul Tineretului și Sportului din România, câștigă tot mai mulți adepți, iar zeci de sportivi profesioniști din țara noastră ajung în acest final de săptămână la baza sportivă din Dumbrăvița, unde are loc o etapă Open I în cadrul Circuitului Profesionist de Padel.
După etapele care au avut loc în Capitală și la Brașov, baza sportivă Padel Center Timișoara (Dumbrăvița, strada Praga nr. 6) va găzdui, în perioada 28 – 30 iulie, etapa lunii în cadrul Circuitului Profesionist de Padel – Open I, competiție sportivă la care s-au înscris cei mai bine cotați sportivi profesioniști din țară. Turneul, care reunește 65 de sportivi, între care și câte 5 echipe feminine, respectiv mixte, se va disputa pe patru niveluri de competențe, existând, de asemenea, o secțiune de mixt, alta de feminin și o categorie competițională pentru începători, la care sunt încurajați să participe cei mai noi fani ai acestui sport de rachetă.
Padelul este un sport de rachetă care se joacă la dublu, pe terenuri asemănătoare cu cele de tenis dar înconjurate de pereți de sticlă. Rachetele de joc sunt compacte. Baza sportivă Padel Center Timișoara dispune de trei terenuri de padel acoperite (indoor) și două în aer liber (outdoor), dotate inclusiv cu nocturnă, toate echipate de același furnizor de terenuri acreditat de World Padel Tour.
Competițiile în cadrul Circuitului Profesionist de Padel – Open I Timișoara încep vineri, 28 iulie, la ora 18. Sâmbătă, meciurile se vor disputa în intervalul orar 9–20, iar duminică, între orele 9-14, se vor disputa semifinalele și finalele. Totodată, duminică, în cadrul unei tombole, sportivii participanți au șansa de a câștiga câte o rachetă de padel Nox și Drop Shot, din partea sponsorilor competiției.
Publicul dornic să vizioneze meciurile sau să descopere acest sport e binevenit, participarea e liberă.