
Pali Balázs va concerta la Zilele Dumbrăviței 2025

A fost dezvăluit primul artist care va concerta la Zilele Dumbrăviței & Ruga Dumbrăviței 2025, organizat în acest an în perioada 6-9 iunie de Primăria și Consiliul Local Dumbrăvița. Conform Asociației Maghiarilor din Dumbrăvița (Újszentesi Magyarok Egyesülete), Pali Balázs (Ungaria) va concerta sâmbătă, 7 iunie, de la ora 19, live, timp de 100 minute!

„Vom avea muzică ușoară și populară, proiecție de film, dans și activități pentru cei mici, târg de artizani locali, ateliere creative și spectacole, inclusiv ale comunității maghiare. Vor fi amenajate spații pentru relaxare și socializare” – se arată în anunțul inițial făcut de Primăria Dumbrăvița.
Săptămâna viitoare vor fi anunțate și celelalte nume, printre care și o cântăreață de muzică populară din Oltenia, extrem de îndrăgită la nivel național!