
PREFECTURA TIMIȘ anunță program prelungit la serviciile publice comunitare


Începând din data de 15 mai 2020, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, serviciile publice comunitare din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș, adică Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Timiș își vor modifica programul cu publicul – se arată în comunicatul de presă transmis de Prefectira Timiș.
Astfel, în cadrul celor două servicii publice comunitare activitatea de relații cu publicul se va prelungi și se va desfășura de luni până vineri în intervalul orar 8-20.
Modalitățile de programare online rămân neschimbate.