Primăria Dumbrăvița a depus 5 proiecte transfrontaliere împreună cu localitățile înfrățite din Ungaria
Aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Dumbrăvița – împreună cu localitățile înfrățite din Ungaria – a depus cinci proiecte transfrontaliere prin programul Interreg România–Ungaria 2021-2027, însumând peste 4,7 milioane de euro.
Proiectul Dezvoltarea turismului cultural în Sándorfalva și Dumbravița unde bugetul comunei Dumbrăvița ar fi de 1.062.316 EUR, ar viza o scenă pentru comunitatea din Dumbrăvița. Proiectul propune amenajarea unui pavilion public, care să devină un loc de întâlnire și de expresie pentru comunitatea locală și pentru artiști. Locația propusă se află în noul centru civic al comunei, chiar în fața Căminului Cultural de pe strada Codrului.
În cadrul construcției s-ar amenaja mici ateliere de creație, dotate cu mobilier modular, care pot fi folosite de artiști pentru realizarea de lucrări și a organiza workshouri, prezentări sau expoziții. Zona centrală, pavată cu piatră naturală, a fost gândit ca un spațiu deschis și reprezintă inima pavilionului și locul unde acesta expune și adăpostește evenimentele culturale pentru întreaga comunitate precum: expoziții, vernisaje, concerte, prezentări publice, etc. Acesta este dotat de asemenea cu un sistem de iluminat artificial, care permite organizarea de evenimente și pe timp de noapte.
Proiectul Dezvoltarea turismului activ în regiunea transfrontalieră are obiectivul principal dezvoltarea relațiilor sportive între Dumbrăvița și Sándorfalva, în Dumbrăvița urmând să se amenajeze un parc sportiv lângă Sala Polivalentă, din 891.262 de euro.
Proiectul Parc Sportiv în Dumbrăvița este compus din două zone principale: zona sportivă și zona recreativă. Zona sportivă este formată dintr-o zonă de skatepark, terenuri de baschet, mese de ping-pong, care pot fi folosite gratuit de către locatari. Zona sportivă este pavată cu tartan și are un sistem de iluminat artificial, care permite utilizarea și pe timp de noapte a acesteia. Pe de altă parte parul are și o zonă recreativă pentru copii și adulți, cu bănci, mese și zone umbrite de vegetația medie și înaltă propusă. Zona recreativă este acoperită cu plante perene locale și are o vegetație variată, care creează zone de umbră și de răcoare. De asemenea parcul este dotat cu cișmele pentru băut apa, gradene pentru activitățile sportive cât și mobilier urban modular care poate fi relocat după bunul plac al utilizatorilor.
Totodată s-au depus și trei proiecte împreună cu orașul Szenteș:
Cultura – liant între Szentes și Dumbrăvița – Obiectivul principal al proiectului reprezinta dezvoltarea relațiilor culturale intre cele două localități, în Dumbrăvița se va amenaja Căminului Cultural cu 815.213 EUR,
Utilizarea energiei regenerabile în sectorul public – Obiectivul principal al proiectului reprezintă utilizarea energiei regenerabile pentru reducerea cheltuielilor de funcționare a clădirii în care își desfășoară activitatea cele 2 Centre de zi și Grădinița cu program prelungit din comuna Dumbrăvița. Bugetul Comunei Dumbrăvița reprezintă 936.891,56 EUR,
Îmbunătățirea serviciilor ecosistemice ale orașelor mici și orașelor de-a lungul zonei de frontieră RO-HU prin dezvoltarea sistemului lor de infrastructură verde urbană biodiverse și accesibilă și îmbunătățirea gradului de conștientizare a publicului – Obiectivul principal al proiectului reprezinta amenajarea terenului dintre Sala polivalenta și Căminul Cultural cu spatii verzi , trasee tematice de ecologizare și zone de recreere pentru a asigura condiții de recreere pentru populația Comunei Dumbrăvița. Buget Comuna Dumbrăvița: Total: 1.021.600 EUR