Selectați Pagina

Săptămâna Conștientizării Autismului, la Școala Gimnazială Dumbrăvița – Educație, Empatie și Acceptare | VIDEO

Săptămâna Conștientizării Autismului, la Școala Gimnazială Dumbrăvița – Educație, Empatie și Acceptare | VIDEO
Publicitate

În perioada dedicată conștientizării autismului, comunitatea noastră a fost martora unui eveniment deosebit, menit să aducă în prim-plan importanța acceptării și sprijinului pentru persoanele cu autism. Sub coordonarea profesorilor Monica Lerinț și Codruța Vanci, în colaborare cu Asociația Copiilor cu Autism – „Dincolo de Cuvinte” și Asociația Casa Faenza – centru de zi pentru copiii cu autism, cu sprijinul întregului colectiv al cadrelor didactice, au fost organizate activități care au avut scopul de a educa și sensibiliza publicul larg.

În cadrul Săptămânii Conștientizării Autismului, Școala Gimnazială Dumbrăvița a fost gazda unei serii de activități menite să promoveze acceptarea și sprijinirea copiilor cu autism. Activitățile s-au desfășurat atât în clasă, cât și în afara ei având ca scop educarea elevilor și a comunității despre importanța incluziunii.

La ore, copiii au participat la discuții tematice, jocuri de rol și ateliere interactive, menite să le dezvolte empatia și înțelegerea față de colegii lor cu autism. Prin povești, materiale educative și exerciții practice, elevii au descoperit cum pot fi mai deschiși și mai solidari cu cei din jur. Prin activitățile artistice coordonate de Luiza Medelean, elevii gimnaziului au impresionat cu creații artistice deosebite. Miercuri, evenimentul Blue Day a îmbrăcat toți elevii și cadrele didactice în albastru, culoarea reprezentativă a acestei zile. Vineri, toate cadrele didactice au îmbrăcat la clasă pe întreg parcursul programului școlar, tricouri speciale cu mesaje de conștientizare și sensibilizare pe tema autismului. Momentul culminant al evenimentului a fost un flashmob Zumba cu Ana de la Tip Top Club, coordonat de Ana-Maria Șalaru, care a adus multă energie și entuziasm în rândul participanților. Prin dans și mișcare, copiii au învățat că diversitatea ne face mai puternici și că orice formă de expresie poate fi un mijloc de comunicare și integrare – au transmis organizatorii pentru DumbravitaTV.ro.

Această săptămână a fost un pas important în construirea unei comunități mai incluzive, mai informate și mai empatice. Mulțumim tuturor elevilor, profesorilor și partenerilor implicați pentru sprijinul oferit! Împreună, facem lumea un loc mai bun pentru toți copiii!

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...