Selectați Pagina

SCANDAL în Dumbrăvița – O femeie a fost agresată de fostul concubin, a sosit și un echipaj SMURD

SCANDAL în Dumbrăvița – O femeie a fost agresată de fostul concubin, a sosit și un echipaj SMURD
Publicitate

Sâmbătă după-amiază polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Ghiroda au fost sesizați prin apel la 112 de către o femeie în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul concubin, un bărbat de 38 de ani – se arată în comunicatul de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Poliția a aflat că în timp ce femeia se afla staționată cu autoturismul la intersecția străzilor Paltinului și Nucului din Dumbrăvița, în urma unor discuții telefonice în contradictoriu, fostul concubin ar fi oprit autoturismul în dreptul acesteia, ar fi coborât și ar fi lovit autoturismul femeii cu piciorul, rupând semnalizarea. Totodată, bărbatul ar fi lovit-o cu palma peste față, după care ar fi urcat din nou în autoturismul său și, în momentul plecării, ar fi acroșat mașina femeii în partea stângă-spate, părăsind apoi locul incidentului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), însă femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, în vederea stabilirii situației de fapt, depistării bărbatului și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Publicitate

Despre autor

DTV

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...